Cum se schimbă în 2016 comportamentul de consum/download al aplicațiilor software?

18 ian. 2016 18 ian. 2016

Cu siguranță, este extrem de dificilă o observare a schimbării unor obiceiuri de consum a aplicațiilor software de la un an la altul.

Cum se schimbă în 2016  comportamentul de consum/download al aplicațiilor software?

Cu siguranță, este extrem de dificilă o observare a schimbării unor obiceiuri de consum a aplicațiilor software de la un an la altul. Cu toate acestea, un set complex de modificări aduse device-urilor mobile, sistemelor de operare, nevoilor dictate de utilizatori sau prin respectarea trendurilor impuse de tehnologie, toate acestea pot schimba în mod reprezentativ opțiunile de descărcare a aplicațiilor software din platformele dedicate sau de comercializare a soluțiilor informatice cloud/desktop.

Pentru prima categorie, aceea a aplicațiilor specifice device-urilor mobile, un studiu publicat de compania Quixey (aplicat pentru 1000 de unități) indică o scădere reprezentativă a percepției utilizatorilor în ceea ce privește satisfacția descărcării, testării sau folosirii explicite a aplicațiilor mobile.

  • Consumatorii activi consideră că aplicațiile sunt lente, iar beneficiile lor sunt consumatoare de timp, evitând descărcarea lor pentru o eventuală testare a funcționalităților sau pentru utilizare ulterioară. Doar 15% dintre participanții la studiu au indicat faptul că nu au întâmpinat probleme cu aplicațiile descărcate, în timp ce 77% dintre cei care au răspuns chestionarului s-au confruntat cu minim o problemă serioasă în interacțiunea cu acestea.
  • Printre cele mai des întâlnite probleme se află ocuparea spațiului de stocare, precum și răspuns lent sau performanță scăzută.
  • Sunt vizate aplicații simple, cu efect punctual și cu beneficii bine delimitate.
  • În ciuda tuturor posibilelor dezavantaje, aplicațiile dedicate device-urilor mobile oferă cea mai bună experiență de utilizare în cele mai multe dintre ocazii. Cei mai mulți dintre respondenți au comparat aplicațiile utilizate cu sistemul de browsing responsive pentru situațiile în care acesta poate înlocui cu succes o aplicație dedicată. În contextul acesta, 28% dintre participanții la studiu au decis că experiența generală a aplicațiilor mobile este una superioară browser-ului, în timp ce 23% au precizat faptul că aleg platformele web pentru că identifică cea mai mare parte a informațiilor în același loc, fără a descărca un sistem suplimentar de informare.

 

Cum arată trendurile în contextul aplicațiilor software desktop/cloud?

Conform primei platforme dedicată promovării și achiziționării aplicațiilor software din România, Softlead, cei mai mulți beneficiari finali ai aplicațiilor informatice sunt tot mai interesați de cererea unei versiuni demo a aplicației pe care vizează să o implementeze. Aceasta pare să fie un criteriu mai important decât recomandarea sau alegerea unei aplicații în funcție de testimoniale sau studii de caz regăsite în prezentările producătorilor sau oferite prin agenții specializați de vânzări. De asemenea, inițierea unui cont de test gratuit pe o perioadă definită (free trial) este un alt aspect care determină alegerea aplicației, în măsura în care testarea ulterioară este conformă cu cerințele clientului sau cu specificațiile propuse de producător.

Perspective pozitive anul are

Conform Gartner, industria achizițiilor pentru segmentul aplicațiilor informatice va înregistra în 2016 o creștere cu 5.3% față de anul 2015. Vecinii teritoriali ai statelor Rusia și Brazilia (unde se așteaptă schimbări de ordin politic și economic) pot fi influențate din punctul de vedere al industriilor IT&C, așadar acestea sunt îndemnate să se poziționeze strategic.

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!