Copiilor le place să navigheze pe internet, dar acest lucru vine cu un preţ uneori. Şi, în general, părinţii sunt cei care plătesc pentru boacănele din online ale copiilor lor. Cel puțin 1 din 8 părinți au pierdut fie bani, fie date personale importante, deoarece copiii lor au utilizat computerul nesupravegheaţi, după cum a relevat un studiu efectuat în vara anului 2013 de B2B International și Kaspersky Lab.
Ce fac, mai exact, copiii pe internet? Această întrebare a devenit mai presantă ca niciodată acum, când accesul la Internet este posibil prin intermediul computerelor, smartphone-urilor și tabletelor. În mediul online nu există granițe sau limite - dacă poți utiliza un computer, ai acces la orice tip de site-uri - iar copiii sunt, în general, cel puțin la fel de „tech-savvy” ca părinții lor. Însă, nu tot ce este online este potrivit pentru cei mici, și, în timp ce web-ul este o sursă valoroasă de educație și de divertisment, găzduieşte, de asemenea, destule amenințări.
Potrivit acestui studiu, aproximativ 22% dintre părinţii din Europa se tem pentru securitatea copiilor pe internet, fiind posibil ca aceştia să fi fost expuşi la riscuri de pe Internet cel puțin o dată în ultimele 12 luni. Aproape 8% dintre părinţii intervievaţi au declarat că cei mici au întâlnit conținut neadecvat și 4% dintre respondenţi au avut dovezi potrivit cărora copiii lor luaseră legătura cu persoane necunoscute.
Aproximativ 6% dintre cei intervievaţi au declarat că au pierdut informaţii importante din cauza copiilor lor, care au şters accidental date de pe PC-uri, iar 3% dintre copii le-au împărtășit din neatenție cu alte persoane. Un procent similar din numărul total de respondenţi au spus că au avut de plătit o factură neașteptată pentru cumpărături online după ce copiii lor au avut acces la magazinele de aplicaţii. În total, 13% dintre familii au înregistrat pierderi financiare sau scurgeri de date din cauza copiilor.
Aceste rezultate relevă faptul că atât copiii, cât şi părinţii, se confruntă cu riscuri serioase pe Internet şi demonstrează că este nevoie să fie luate măsuri speciale pentru a le evita.
Funcția specială Control parental dezvoltată de Kaspersky Lab, disponibilă în soluţiile Kaspersky Internet Security şi Kaspersky Internet Security for Mac, vine cu astfel de măsuri. Această funcţie oferă familiilor o modalitate uşor de utilizat de protejare a copiilor atunci când petrec timp pe Internet. Funcţia Control parental a fost integrată în produsele Kaspersky Lab, ţinând cont de următoarele caracteristici specifice:
- Copiii sunt curioși și sociabili, iar cu ajutorul funcţiei Control parental de la Kaspersky Lab puteți bloca site-urile cu conținut neadecvat, le puteţi șterge din rezultatele de căutare și puteţi introduce restricții cu privire la informațiile care pot fi postate pe rețelele sociale și pe alte site-uri.
- Copiii au nevoie atât de timp petrecut în fața ecranului, cât şi de activităţi fizice, astfel, funcţia Control parental creată de Kaspersky Lab include opțiuni pentru a restricționa timpul petrecut la computer.
- Uneori, copiii nu știu când să se oprească, așa că funcţia Kaspersky Lab îi ajută pe părinți să controleze jocurile la care au acces copiii lor și durata de timp pe care aceştia o pot petrece jucându-se. Jocurile cu limite de vârstă sau software-urile cu teme și conținut neadecvat pot fi blocate complet.
- Uneori este dificil de apreciat care este conținutulul adecvat pentru copii, de aceea funcţia Control parental de la Kaspersky Lab include diferite profiluri standard pentru copiii de diferite grupe de vârstă.
De obicei, părinții sunt foarte ocupaţi la locul de muncă sau acasă, astfel încât rareori reuşesc să urmărească îndeaproape ce face copilul lor pe Internet. Însă, orice părinte poate delega această sarcină tehnologiilor de încredere, care vor proteja copilul împotriva tuturor ameninţărilor de pe Internet. Funcţia Control parental, încorporată în soluţia Kaspersky Internet Security for Windows și Kaspersky Internet Security for Mac, include tehnologiile necesare.
De asemenea, Kaspersky Internet Security şi Kaspersky Internet Security for Mac sunt disponibile ca parte a pachetului Kaspersky Internet Security – Multi-Device, o soluție de securitate cuprinzătoare, dezvoltată pentru a proteja dispozitive care rulează diferite sisteme de operare - Windows, OS X şi Android.
Despre Kaspersky Lab
Kaspersky Lab este cel mai mare producător privat de soluţii de securitate endpoint din lume, fiind inclus în topul primilor patru producători de soluţii pentru protecţie endpoint la nivel mondial*. Pe parcursul celor 15 ani de existenţă, Kaspersky Lab a rămas o companie inovatoare în domeniul securităţii informatice şi oferă suite de protecţie IT pentru utilizatori individuali, SMB şi companii mari. Compania este prezentă în aproximativ 200 de ţări şi protejează peste 300 de milioane de utilizatori din întreaga lume. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.kaspersky.ro.
* Compania a fost poziţionată pe locul patru în clasamentul IDC „Worldwide Endpoint Security Revenue by Vendor, 2010". Clasamentul a fost publicat în raportul IDC „Worldwide IT Security Products 2011-2015 Forecast and 2010 Vendor Shares - December 2011". Criteriile de clasificare s-au bazat pe veniturile obţinute din vânzările de soluţii de securitate endpoint în 2010.