Bitdefender îl numește pe Andrew Philpott vicepreședinte al vânzărilor în regiunea EMEA; Joe Sykora va conduce dezvoltarea relației cu resellerii

22 Jan 2018

Bitdefender, cel mai mare producător autohton de software, anunță numirea britanicului Andrew Philpott ca vicepreședinte al vânzărilor din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, și a lui Joe Sykora în funcția de vicepreședinte pentru dezvoltarea canalului de vânzări prin parteneri la nivel global.

Bitdefender îl numește pe Andrew Philpott vicepreședinte al vânzărilor în regiunea EMEA; Joe Sykora va conduce dezvoltarea relației cu resellerii

Andrew Philpott va lucra în biroul Bitdefender din Londra și îi va raporta lui Vincent Schiavo, vicepreședinte de vânzări și marketing pentru segmentul enterprise la nivel global.

„În această perioadă de creștere intensă la Bitdefender, Philpott va juca un rol important în expansiunea eforturilor noastre din Europa, aducând peste 20 de ani de leadership și experiență în tehnologie și vânzări de soluții de securitate cibernetică”, spune Vincent Schiavo.

Philpott va conduce strategia de creștere a vânzărilor de soluții de securitate pentru companii în regiunea EMEA. El va fi responsabil pentru extinderea amprentei companiei în piețele cheie și dezvoltarea relațiilor comerciale cu partenerii. Pentru a sprijini această creștere, Bitdefender își va suplimenta echipele de vânzări enterprise, precum și echipele interne de vânzări dedicate clienților mici și mijlocii.

„Portofoliul de soluții Bitdefender are o tradiție de peste 16 ani și este conceput să facă față celor mai frecvente probleme de securitate ale companiilor. Sunt nerăbdător să ajut clienții să-și rezolve provocările specifice infrastructurilor folosite”, spune Andrew Philpott.

Philpott se alătură echipei Bitdefender după o carieră îndelungată în securitate IT, construind și conducând echipele de vânzări din EMEA ale unor companii americane precum Secure Computing, McAfee și, mai recent, Forcepoint (fosta Websense).

În plus, Bitdefender l-a numit și pe Joe Sykora în funcția de vicepreședinte pentru dezvoltarea canalului de vânzări prin parteneri la nivel global. Sykora va lucra în sediul din Santa Clara, California, și va fi gestiona relația Bitdefender cu cei peste 7.000 de parteneri revânzători. Sykora se alătură companiei după șapte ani la Fortinet și are peste două decenii de experiență în industria securității IT. Numirea vine în contextul unui nou program de susținere a partenerilor companiei, care include, printre altele, dublarea marjelor alocate acestora.

Încă de la începutul său în 2001, Bitdefender continuă să ridice ștacheta pentru a stabili noi standarde în prevenirea proactivă a amenințărilor și eliminarii virusurilor, conducând, de cele mai multe ori, la descoperirea celor mai bune tehnici de detecție de securitate care previn extinderea amenințărilor.

Mulțumită produselor de primă clasă și tehnologiilor de ultimă generație, compania s-a extins rapid, devenind lider la nivel mondial. Bitdefender și-a facut apariția pe piața internațională o dată cu înffințarea primelor birouri deschise în Marea Britanie, SUA, Germania, Franța și Spania, dar și cu stabilirea de parteneriate strategice, fiind astfel prezentă în peste 100 de țări în întreaga lume.

La sfârșitul anului 2009, Bitdefender proteja milioane de utilizatori la nivel global și a asigurat utilizarea propriei sale tehnologii alături de mărci foarte bine cunoscute precum IBM și Virgin Media prin încheierea de parteneriate strategice.

2011 a adus cu sine o modificare fundamentală în filozofia companiei Bitdefender, organizația adoptând o nouă identitate organizațională. Acesta a fost de asemenea un an de succes, deoarece produsele Bitdefender destinate consumatorilor au fost primele care au fost votate, în mod simultan, după mulți ani, drept alegerea nr. 1 (în ceea ce privește soluțiile de securitate pentru internet) de trei dintre cele mai importante organizații de testare din lume.

Noua imagine acționează ca o legătură între rădăcinile companiei și viitorul său. Un lucru a rămas neschimbat: capacitatea Bitdefender de a oferi produse antivirus de înaltă calitate. Bitdefender oferă cea mai bună soluție antivirus utilizând aceeași tehnologie premiată pentru clienții individuali și rețelele companiilor, de la micile firme și până la companiile multinaționale, protejând toate stațiile de lucru.

Tehnologiile brevetate Bitdefender, bazate pe idei inovatoare și tendințe fruntașe în industria securității informațiilor, sunt în continuare recunoscute la nivel internațional ca cel mai bun software în securitatea internetului. Organizațiile independente care ne recompensează rezultatele remarcabile prin numeroase premii și certificări sunt: Av-Test.org, Virus Bulletin, ICSA Lab, Checkmark, PC World Top 100, acestea fiind doar câteva.

Bitdefender face tot posibilul să dezvolte constant tehnologiile utilizate pentru a fi mereu cu un pas înainte și pentru a oferi clienților cea mai bună rată de detecție combinată cu performanță și aplicabilitate flexibilă.

Află mai multe

Cauți o aplicație software?

Completați formularul și veți fi contactat de unul din consultanții noștri!

Articole IT&C similare
Softlead

Digitalizarea în producție: Care sunt diferențele între aplicațiile software de tip ERP și MRP?

Conform Software Suggest, 33.66% dintre utilizatorii soluțiilor software de tip ERP sunt companii de producție, acesta fiind unul dintre domeniile de activitate în care beneficiile implementării unei astfel de soluții înseamnă o...

Citește articolul
Softlead

5 activități din construcții care pot fi optimizate cu ajutorul aplicațiilor software potrivite

În industria construcțiilor, companiile se confruntă cu diverse provocări legate de eficiența proceselor și gestionarea proiectelor. Aplicațiile software enterprise pot juca un rol esențial în abordarea acestor provocări, oferind...

Citește articolul