Axosuits, echipă care dezvoltă exoscheleţi uşor de folosit şi accesibili ca preţ pentru persoanele cu dizabilităţi, este marele câştigator al How to Web Startup Spotlight, cea mai importantă competiţie şi program de mentorat pentru startup-urile din Europa Centrală şi de Est. Locul al doilea a fost ocupa de Avandor, în timp ce IXIA Innovation Award a fost câştigat de ProjectWipe. Cea mai bună prezentare a fost susţinută de echipa de la Lat.io. Câştigătorii competiţiei au fost anunţaţi recent pe scena principală a How to Web Conference 2014, cel mai important eveniment dedicat inovaţiei şi tehnologiei din regiune care s-a desfăşurat la Bucureşti pe 20 şi 21 noiembrie.
Cea de a treia ediţie Startup Spotlight a avut loc în paralel cu How to Web Conference 2014 şi a adus împreună 31 de echipe care dezvoltă produse tech cu potenţial disruptiv la nivel global din 10 ţări din regiune. Pe parcursul programului, acestea au avut ocazia să întâlnească mentori şi profesionişti cu experienţă şi să discute în mod direct cu reprezentanţi ai programelor de accelerare şi fondurilor de investiţii early stage la nivel global.
Programul a debutat cu prezentarea echipelor selecţionate în concurs, iar la final juriul a anunţat cele 8 echipe finaliste ale competiţiei care au intrat astfel în cursa pentru câştigarea premiului pentru cel mai bun startup. Acestea sunt: Marketizator (platformă 3 în 1 pentru optimizarea ratei de conversie pe site-urile de ecommerce); ProjectWipe (ochelari electronici care ajută persoanele cu dizabilităţi de vedere să se orienteze şi să evite obstacolele), Attensee (statistici online de eye-tracking pentru optimizarea conversiei pe site-urile web), Fittter (aplicaţie mobilă şi web în domeniul sănătăţii şi fitness-ului care conectează călătorii de business cu antrenorii şi îi ajută să îşi menţină obiceiurile sănătoase de viaţă pe durata deplasărilor), Avandor (platformă deschisă de date ale consumatorilor disponibilă ca Software-as-a-Service întregului ecosistem format din site-uri web, agenţii, companii de ecommerce sau publicitate), CloudPress (plaformă prin care designerii pot crea site-uri Wordpress responsive în manieră vizuală şi le pot publica la final printr-un singur click), Axosuits (exoscheleţi uşor de folosit şi accesibili ca preţ pentru persoanele cu dizabilităţi) şi ViewFlux (platformă de colaborare online pentru designeri care îi ajută să îşi îmbunătăţească procesul de lucru).
În cea de a doua parte a zilei, echipele participante în concurs au avut întâlniri 1 la 1 cu profesionişti de excepţie de pe scena globală şi au participat la paneluri şi sesiuni de discuţii care au avut loc la TechHub Bucharest. Toate startup-urile participante la How to Web Startup Spotlight au avut anul acesta oportunitatea de a-şi prezenta produsele pe scena principală a How to Web Conference în faţa întregii audienţe şi au beneficiat de sesiuni de mentorat 1 la 1 cu unii dintre cei mai apreciaţi profesionişti ai industriei la nivel global.
Bogdan Iordache (Investitor 3TS Capital Partners şi fondator How to Web), Robert Knapp (Fondator & CEO Cyberghost), Adrian Gheară (investitor de tip angel), Bogdan Ripa (Master Product Owner Adobe Romania), Bogdan Ţenea (IXIA Innovation & Entrepreneurship Appointee), Sitar Teli (Managing Partner Connect Ventures) şi Cosmin Ochişor (Business Development Manager hub:raum) au făcut parte din juriul care a desemnat câştigătorii How to Web Startup Spotlight luând în considerare experienţa echipei, dimensiunea pieţei şi tendinţele actuale, validarea utilizatorilor, creşterea iniţială, costul de achiziţie al utilizatorilor, scalabilitatea şi fezabilitatea afacerii.
Marele câştigător al How to Web Startup Spotlight 2014 este Axo Suits, dezvoltatorii unui exoschelet accesibil ca preţ şi uşor de folosit pentru persoanele cu dizabilităţi. Avandor, platformă deschisă de date ale consumatorilor disponibilă ca Software-as-a-Service întregului ecosistem format din site-uri web, agenţii, companii de ecommerce sau publicitate, a ocupat locul al doilea în competiţie. Echipa de la ProjectWipe, care dezvoltă ochelari electronici pentru a ajuta persoanele cu dizabilităţi de vedere să se orienteze şi să evite obstacolele, a primit IXIA Innovation Awards, iar premiul pentru cea mai bună prezentare a fost câştigat de Lat.io, kit de dezvoltare software personalizabil, care permite dezvoltatorilor şi companiilor să integreze tehnologiile iBeacon fără a se pierde în detalii. Echipele câștigătoare au primit premii cash în valoare totală de 20.000 USD oferite de IXIA, partener principal al programului.
How to Web Startup Spotlight s-a încheiat oficial sâmbătă, 22 noiembrie, cu un eveniment social în cadrul căruia participanţii vor avea ocazia să formeze conexiuni valoroase cu personalităţi cheie din industria de tehnologie la nivel global.
Startup Spotlight a avut loc în cadrul How to Web Conference 2014, cel mai important eveniment despre inovaţie, tehnologie şi antreprenoriat din Europa de Sud-Est care a reunit pe 20 şi 21 noiembrie la Bucureşti peste 1000 de reprezentanţi ai comunităţii din întreaga regiune şi mai bine de 70 de invitaţi speciali de pe 4 continente.
Organizat cu sprijinul partenerilor principali Telekom Romania, Bitdefender, IXIA şi Grapefruit şi al partenerilor Avangate, Softlayer, Ambasada Canadei în România, Hub:raum, CyberGhost, Domain.me, TechHub Bucharest, Mobaba şi Reea, How to Web Conference 2014 a marcat un nou început pentru eveniment şi a propus de această dată audienţei un format mai complex, care a abordat în profunzime subiecte specifice, relevante pentru diferite categorii de audienţă.
Astfel, pe scena principală a evenimentului a avut loc How to Web – Future Trends & Entrepreneurship Track şi a adus în atenţia audienţei subiecte precum „internetul lucrurilor” şi oportunităţile de business create de acesta, evoluţia şi implicaţiile cripto-monedelor, tendinţele viitorului în securitate cibernetică, tehnologii mobile şi industria transporturilor, sau obţinerea de investiţii prin diferite metode de finanţare.
Despre dezvoltarea de produse cu potenţial disruptiv la scară globală şi implicarea utilizatorilor în acest proces s-a discutat la How to Web – Product Track, organizat împreună cu Mozaic Works, în timp ce bunele practici în domeniul investiţional şi colaborarea cu programele de accelerare pentru încheierea celor mai bune runde de investiţii au fost aduse în discuţie la How to Web – Angel Investment Track, realizat în colaborare cu Angelsbootcamp cu sprijinul Trento Rise şi Vibe Project.
Comunitatea locală de gaming s-a reunit vineri, 21 noiembrie, la How to Web – Game Development Track, eveniment realizat în colaborare cu Romanian Game Developers Association cu sprijinul King, Mobility Games şi Ubisoft. Astfel, participanţii la eveniment au discutat despre mecanica jocurilor cu milioane de utilizatori la nivel global şi bunele practici învăţate de profesioniştii care au contribuit la realizarea acestora.
„How to Web este mai mult decât o conferinţă. Este o manifestare şi un punct de întâlnire pentru comunitatea tech din regiune şi are loc anual pentru comunitate, dar mai ales cu sprijinul acesteia. Ajunşi la finalul celei de a cincea ediţii internaţionale a evenimentului vreau să le mulţumesc tuturor celor care au făcut şi de această lucrurile să se întâmple: partenerii evenimentului, mentorii şi invitaţii care au fost şi de această dată alături de noi, tuturor voluntarilor care s-au asigurat că lucrurile se desfăşoară conform planului, echipei How to Web, şi, mai mult decât atât, fiecărui participant care a venit aici pentru a schimba idei cu alţi profesionişti în tehnologie. Am descoperit în acest an ce ne rezervă viitorul în tehnologie şi continuăm să creştem alături de comunitatea regională, care este astăzi mai puternică şi mai unită decât oricând!”, a declarat Daniel Dragomir, CEO How to Web Conference 2014, în încheierea evenimentului.
Mediatizarea How to Web Conference 2014 a fost asigurată de parterii media principali Netocratic, Inventures.eu, Newtrend.bg, IT Dogadjaji, Digjitale, EMEA Startups, Startupper.gr, The Pole Society, Adevărul Tech, Play Tech, Hotnews.ro, Forbes România, Wall Street, Capital, Yoda, Times New Roman, ComputerGames.ro, Professional Gamers League şi de partenerii media Cariere, Business Review, Business Woman, Business Cover, Business 24, Incont.ro, Manager Express, Today Software Magazine, Gadget Trends, Comunicaţii Mobile, Computer World, PC World, Agora, Games Arena, Ctrl-D, Startups.ro, România Liberă, Academia Caţavencu, Evenimentul Zilei, Zelist, Comunicatedepresa.ro, Ziare.com, IT Channel, Softlead, Impact FM, Market Watch şi Ejobs.
Evenimentul s-a bucurat de susţinerea comunităţilor partenere Startup Pirates, Start It Smart, it.com.mk, Europreneurs, Romanian Startups, ANIS, DreamHack Bucharest, Girls in Tech, Big Data, Tabara de Testare, Timişoara Startup Hub, Spherik Accelerator, Cluj Cowork, Ruby Tribe, Akcees, JCI Iaşi, Startup Weekend România, Startup Weekend Cluj, Startup Weekend Iaşi, Startup Weekend Mureş şi BEST Bucureşti.