Categorii de echipe și direcții Innovation Labs 2021
Participanții la Innovation Labs 2020 vor fi împărțiți în trei categorii de echipe, în funcție de specificul acestora:
- echipe formate exclusiv din studenți – categorie susținută cu precădere de Fundația Româno-Americană;
- echipe spin-off din mediul universitar – categorie susținută de Orange și sprijinită activ de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior a Cercetării Dezvoltării și Inovării. Ne adresăm echipelor de cercetători cu rezultate tehnice deosebite, care vor beneficia de susținere în procesul de identificare a potențialelor piețe de vânzare și a oportunităților privind aplicarea tehnologiilor dezvoltate în scenarii reale de afaceri;
- echipe formate din studenți și antreprenori cu experiență, ce vor parcurge împreună un program de descoperire antreprenorială.
Pornind de la o idee dezvoltată în cadrul programului de mentorat pe una dintre verticale, tinerii participanți în program vor construi pas cu pas un prototip viabil pentru lansarea în piață. Drumul inițiatic, de transformare a unei idei într-un produs care să răspundă nevoilor clienților reali, este susținut în mod specific de către parteneri ai Innovation Labs care sprijină direcțiile strategice de dezvoltare.
Astfel, verticalele propuse pentru 2021 sunt: Agriculture - promovată și susținută de Romanian-American Foundation, Cybersecurity - cu susținerea Atos, Fintech - cu susținerea BRD – Groupe Société Générale, Blockchain - cu susținerea Elrond, Health & Lifestyle, Retail - cu susținerea Carrefour, Smart Cities și Smart Mobility.