HackTheZone

HackTheZone unește hackerii în cadrul unei competiții de tip "Capture The Flag" jucată pe străzile Bucureștiului, care se va desfășura timp de 3 zile, începând cu 30 Septembrie. 

În cadrul competiției sunt invitați să participe toți cei care sunt pasionați de Ethical Hacking și doresc să își testeze aptitudinile tehnice la nivel maxim, experimentând o competiție gamificată. 

Startup-ul HackTheZone a luat naștere acum 2 ani fondat de Alexandru Ciachir, specialist în cyber security, fiind fascinant încă de la vârsta de 14 ani de Securitate Cibernetică și de cum reușesc atacatorii să pătrundă în sisteme sau companii. Startup-ul are scopul de a transmite importanța securității cibernetice și de a crea diferite activități pentru a susține educația cibernetică în rândul tinerilor, cât și al companiilor, având o abordare inovativă într-unul din cele mai mari segmente din industria IT Security, și anume Ethical Hacking. 

Competiția HackTheZone aduce specialiștii de securitate cibernetică mai aproape de realitatea hackingului, punându-i față în față cu diverse scenarii de hacking, unde specialiștii vor fi nevoiți să acționeze ca membrii ai RedTeam. Competiția este însoțită și de conferința anuală Cyber Security care va fi difuzată Live Stream, cu o durată de 2 zile (14 și 15 Octombrie), unde profesioniștii din industria securității cibernetice se întâlnesc pentru a dezbate subiecte actuale din industrie.

Challenge-urile din cadrul competiției HackTheZone sunt concepute în modelul Capture The Flag (CTF), ce necesită o multitudine de cunoștințe și aptitudini tehnice pentru a câștiga aceasta cursă, precum Penetration Testing, Cryptography, Social Engineering, Mobile Devices Hacks, OS: Windows / Linux, Scripting, Analytical Thinking.

Echipa HackTheZone concepe challenge-urile în funcție de creativitatea fiecărui membru din echipă, nefiind restricționați în a aplica o varietate de competențe necesare. 

Participarea la Conferința HackTheZone oferă pe lângă subiecte de actualitate, dezbateri cu specialiști din Europa, și oportunitatea de a acumula puncte CPE - Continuing Professional Education, pentru ca specialiștii din securitate cibernetică să-și mențină certificările deja dobândite.

Introduceți evenimentul în

Softlead

Softlead

Softlead este singurul marketplace cu rol de generator de lead-uri din România, peste 600 de soluții software fiind listate în cadrul platformei. 

Vrei să fii la curent cu evenimentele din IT&C?

SaaStock 2024

Considerată cea mai bună conferință SaaS pentru fondatori, executivi și investitori din Europa, acest eveniment oferă oportunități de networking cu factori de decizie din ecosistemul SaaS.

Citește tot

Voxxed Days Romania - Cluj

Aceste conferințe pentru developeri adună împreună public speakeri populari, developeri principali ai tehnologiilor open source renumite și profesioniști dornici să împărtășească cunoștințele și experiențele lor. Cu mai...

Citește tot

How to Web Conference 2024

How to Web este conferința tehnologică a Europei de Est care unește constructori și viziunari. Evenimentul este ideal pentru profesioniști, startup-uri și investitori care caută să descopere talente și inovații antreprenoriale.

Citește tot