Magister împlinește 20 de ani de inovație tehnologică în retail

14 feb. 2022 14 feb. 2022

În luna februarie 2022, compania Magister, dezvoltatorul platformei software pentru retail SmartCash RMS, aniversează 20 de ani de la înființare. La două decenii de la primul magazin operat cu programul SmartCash, Magister este unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții integrate pentru retail din România. Dincolo de miile de magazine implementate, cel mai mult ne mândrim cu sutele de specialiști din toată țara, care împărtășesc aceeași viziune cu noi și care reprezintă sufletul din spatele companiei.

Magister împlinește 20 de ani de inovație tehnologică în retail

Ultimele două decenii au marcat o evoluție fără precedent a comerțului autohton. Acesta s-a modernizat și a ajuns astăzi la standarde de calitate similare celor din țări cu tradiție în acest domeniu. Intrarea pe piața autohtonă a marilor rețele internaționale de retail, care s-au întrecut în inaugurări, a fost cel mai important catalizator al dezvoltării comerțului autohton.

În acest mediu extrem de competitiv, compania Magister și-a propus să dezvolte soluții puternice de management, capabile să ajute comercianții români să opereze cu succes. Astăzi, Magister deține un portofoliu de soluții unic în România, care acoperă toate formatele comerciale existente pe piață, de la sisteme de tip hypermarket sau cash & carry la minimarketuri sau cafenele. În plus, soluțiile noastre software sunt completate cu o paletă largă de echipamente necesare proceselor automatizate din retailul modern și cu servicii de implementare și suport de cea mai înaltă calitate.

Compania privește cu încredere la viitor, pregătind soluții pentru comerțul de mâine. Principalele direcții de dezvoltare sunt: integrarea inteligenței artificiale, automatizarea ridicată și suportul pentru unificarea fără precedent a canalelor de vânzare offline cu cele online.

Pe această linie, anul trecut, compania a lansat propriul sistem de self-checkout denumit Magister Easy Check-Out sau, mai pe scurt, ECO, primul echipament de acest tip fabricat integral în România.

Pentru a facilita integrarea vânzărilor online cu cele din magazine, utilizatorii SmartCash RMS au acum acces la o platformă web complet integrată, SmartCash eCommerce Framework, care îmbină fiabilitatea Google Cloud cu automatizările de proces din SmartCash RMS.

Inovațiile software continuă odată cu noua versiune pe SmartCash RMS 2022. Printre cele mai importante noutăți ale acestei versiuni se numără:

  • Recunoașterea vârstei de 18 ani folosind inteligența artificială pe sistemele self checkout ECO;
  • Plata cu criptomoneda prin Binance Pay direct la POS;
  • Noul server de raportare flexibilă SmartCash FastReport Server;
„Astăzi, la 20 de ani de la intrarea pe piața soluțiilor pentru retail din România, continuăm să inovăm și să ne extindem aria de activitate fiind alături de clienții noștri, indiferent de dimensiunea afacerii sau domeniul lor de activitate. Dezvoltarea constantă din aceste două decenii ne-a demonstrat cât de multe lucruri putem reuși împreună, uniți. Suntem încrezători în următoarele reușite comune: digitalizarea relației cu ANAF, soluțiile omni-channel sau sistemele automate de vânzare sau control. Toate acestea vor deschide noi perspective pentru afacerile de retail, iar noi și partenerii nostri certificați din toată țara suntem pregătiți să-i susținem pe comercianții din România pentru a satisface așteptările cumpărătorilor de astăzi și cerințele comerțului de mâine”,a declarat Dor Bujor Pădureanu, fondator și CEO Magister.

Despre Magister

Lansată în anul 2002, compania Magister s-a afirmat drept cel mai dinamic dezvoltator și integrator de soluții informatice pentru retail din România, specializându-se în managementul eficient al magazinelor individuale și al rețelelor de magazine.

În cele două decenii de activitate, Magister a contribuit la dezvoltarea și implementarea unor proiecte de anvergură din comerțul românesc, dezvoltând și implementând soluții de digitalizare pentru afaceri de diverse formate și dimensiuni din industria de retail, pentru companii precum: Remarkt Hypermarket, METRO LaDoiPasi, Carrefour Express, Agroland, Vascar, CrisTim, CBA, Îl Passo, Poema sau Freywille. www.magister.ro

Compania este dezvoltatorul platformei software SmartCash Retail Management System, cea mai răspândită soluție software pentru retail din România. www.smartcash.ro

Înființată în anul 2002, compania Magister s-a afirmat drept cel mai dinamic dezvoltator și integrator de soluții informatice pentru retail din România, specializându-se în managementul eficient al magazinelor și lanțurilor de retail.

În cei 20 de ani de...

Citește mai mult

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!