QNAP SilentNAS a fost premiat pentru designul remarcabil în cadrul CES 2019 Innovation Awards

8 ian. 2019 8 ian. 2019

Dispozitivul de stocare QNAP SilentNAS HS-453DX cu conectivitate 10GbE, accelerare M.2 SSD și suport pentru redare video 4K prin HDMI 2.0 a primit premiul CES 2019 Innovation în categoria Componente și Accesorii Home Audio/Video.

QNAP SilentNAS a fost premiat pentru designul remarcabil în cadrul CES 2019 Innovation Awards

Având la bază procesorul Intel Celeron J4105 quad-core la 1.5 GHz, cu 4GB sau 8GB memorie RAM DDR4, NAS-ul HS-453DX are o structură hibridă HDD + SSD M.2 (două sertare SATA 6Gb/s de 3.5 inci și două sloturi SSD M.2 2280 SATA 6Gb/s) ce permite activarea caching-ului SSD și a funcției auto-tiering pentru optimizarea performanțelor sistemului. 

Beneficiind de un design silențios, fără ventilator, ieșire HDMI 2.0 (4K 60Hz), capacități de transcodare 4K în timp real și conectivitate 10GbE de înaltă viteză, HS-453DX este ideal pentru redarea multimedia, partajarea datelor și back-up.

 

“Suntem onorați de faptul că HS-453DX a fost recunoscut la CES 2019 Innovation Awards”, a declarat Dino Wang, Director de Design în cadrul QNAP. “Cu un concept de design ce satisface cerințele utilizatorilor pentru o experiență multimedia de înaltă calitate, am echipat modelul HS-453DX cu funcții multimedia, păstrând în același timp un design elegant, potrivit pentru orice casă digitală modernă”, a adăugat Wang.

QNAP SilentNAS HS-453DX este expus la standul Innovation Awards Showcase de la CES 2019, în perioada 8 -11 ianuarie 2019, în Las Vegas, Nevada. Pentru a afla mai multe despre QNAP HS-453DX, precum și despre alte produse QNAP, vă rugăm să vizitați www.qnap.com.

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!