Peste 3 miliarde de dolari în fonduri de venture capital administrate de investitorii care vin la Techsylvania 2018

9 mai 2018 9 mai 2018

Techsylvania, unul dintre cele mai influente evenimente de  tehnologie din estul Europei, ce se va desfășura la Cluj-Napoca în perioada 9-12 iunie, anunță prezența în cadrul celei de a cincea ediție a unor investitori importanți la nivel internațional cu bugete de peste 3 miliarde de dolari. Aceștia vor juriza și premia cel mai promițător proiect al Techsylvania Startup Avalanche 2018.

Peste 3 miliarde de dolari în fonduri de venture capital administrate de investitorii care vin la Techsylvania 2018

Printre speakerii care vor urca pe scena Techsylvania 2018 se numără administratorii unor fonduri de venture capital cu un portofoliu vast de startup-uri susținute la nivel global. Aceștia le vor împărtăși participanților la eveniment și antreprenorilor la început de drum modelele lor de finanțare și sfaturi pentru obținerea de capital. Unul dintre invitați este Ashley Carroll, partener în cadrul Social Capital, un fond de investiții de peste 1.2 miliarde de dolari, cu sediul în Palo Alto, California. Firma a fost înființată în 2011 de un fost angajat al Facebook și are în portofoliu startup-uri din domenii precum sănătate, educație, finanțe-bănci și mobile.

Un alt investitor de renume este și Max Niederhofer, partener în cadrul Sunstone Capital, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din Europa, al cărui portofoliu depășește 300 milioane de dolari. Prima sa investiție a fost în platforma de muzică online Last.fm, achiziționată de CBS în 2007 pentru suma de 280 milioane de dolari. Pe lista investitorilor se regăsește și Bartoj Ondrej, un antreprenor ceh care a fondat prima sa afacere de succes înainte să termine facultatea, în 1996. În prezent acesta administrează Credo Ventures, un fond care gestionează peste 50 de milioane de dolari. Aceasta se află printre primii investitori ai unicornului UiPath.

Speakeri de la Waze, The New York Times, MIT și Storyheap

Au confirmat participarea la ediția de anul acesta a Techsylvania și Di-Ann Eisnor, director de dezvoltare la Waze, Sebastian Dobrincu, tânărul de 19 ani care a dezvoltat Storyheap, o companie de un milion de dolari în Statele Unite cu clienți precum Selena Gomez și Justin Bieber, dar și Katherine Manderfield, director de strategie la The New York Times, una dintre cele mai importante publicaţii din Statele Unite și Newton Howard, directorul laboratorului de specialitate de la MIT, cel care a realizat un cip ce prelungeste activitatea creierului cu până la 5 ani.

Lista speakerilor conține peste 45 de profesioniști din IT și sfera business și poate fi consultată AICI.

Startup Avalanche 2018

Competiția internațională Startup Avalanche, ce va avea loc în cadrul evenimentului Techsylvania, este dedicată antreprenorilor și startup-urilor din IT care au șansa de a-și prezenta proiectele în fața unora dintre cei mai renumiți profesioniști în domeniu și investitori.

Cel mai bun startup va fi premiat cu o excursie de nouă zile în Silicon Valley, California  pentru membrii echipei câștigătoare. Pachetul include vizite la cele mai importante companii din Silicon Valley, întâlniri cu investitori, dar și reprezentanții celor mai mari acceleratoare de startup-uri și firme de venture capital, antreprenori de succes și experți în tehnologie.

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!