PayU: ne concentrăm strategic pe servicii financiare premium pentru companii mari, cu potențial de extindere în afara țării

27 oct. 2015 27 oct. 2015

După 11 ani de când a procesat prima tranzacție online plătită cu card bancar din România și a fost unul dintre pionierii industriei eCommerce locale, PayU se va concentra în următorii ani pe oferte și soluții premium pentru companii mari și cu potențial de extindere în afara țării. 

“Pentru că suntem parte dintr-un grup internațional avem avantajul de a accesa o multitudine de resurse globale, peste experiența locală deja dobândintă în piața online din România. Apartenența la o structură internațională ne ajută mult în a veni pe piață cu soluții financiare premium, aplicate în mai multe țări și adaptate piețelor locale. Astfel, acele companii care doresc să depășească granițele țării, dar și companiile cu o strategie complexă de extindere în mediul online vor avea cu siguranță în PayU un partener pe termen lung care are capacitatea de a oferi soluții financiare personalizate pentru trecerea la un nivel superior de eCommerce“, spune Directorul Financiar al PayU, Elena Gheorghe.

Marius Costin, CEO interimar și Director Comercial al PayU România punctează direcția strategică stabilită de PayU: “Ca lider pe piața de servicii financiare pentru companiile de comerț online, ne concentrăm activitatea și resursele pentru a oferi servicii premium, personalizate pentru companii mari pe piața locală și internațională”. În cei peste 11 ani de activitate, PayU România a sprijinit în extinderea activității lor de comerț online companii precum Blue Air, eMag, Altex, F64.ro, OLX.ro, Fashion Days, Flanco, Carrefour, Telekom, Avon, UPC, Paravion, PC Garage, ING Asigurări (acum NN), FloriDeLux și multe altele.

Astfel, PayU a ajuns după cele 3 trimestre ale anului să depășească pragul de 170 de milioane de euro volume procesate prin soluția proprietară, cu peste 70% peste următorul competitor.

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!