Noi investiții în extinderea centrului de date GTS Telecom din Cluj-Napoca

14 iun. 2018 14 iun. 2018

GTS Telecom anunță o nouă serie de investiții în dezvoltarea centrului de date de la Cluj Napoca, la aproape doi ani de la inaugurarea acestuia, prin dublarea amprentei de colocare, ajungând astfel la o suprafața totală de 210 metri pătrați. Investiția în acest al doilea centru de date GTS Telecom din România depășește astfel suma de 1 milion de euro.

Noi investiții în extinderea centrului de date GTS Telecom din Cluj-Napoca

„Gradul de ocupare actual precum și cererile clienților noștri pentru servicii livrate în centrul de date din Cluj Napoca ne-au determinat să ne concentrăm în continuare pe dezvoltarea și extinderea acestuia. Odată cu inaugurarea sa în 2016, două dintre cele mai importante provocări pentru noi au fost reprezentate de echiparea acestuia la cele mai înalte standarde, precum și asigurarea unor servicii de telecomunicații de înaltă calitate, cu care sunt deja obișnuiți clienții noștri. De aceea, am decis să extindem capacitatea amprentei care să permită companiilor crearea unui Disaster Recovery Center propriu în facilitatea oferită.” a menționat Răzvan Stoica, Director General al GTS Telecom.

Centrul de date GTS Telecom din Cluj-Napoca, localizat în complexul Liberty Technology Park, dispune acum de o suprafața totală de colocare de 140 metri pătrați, echipată cu 60 rack-uri, iar sistemul de generatoare asigură o soluție redundantă de tip N+1. Această investiție sporește disponibilitatea operațională a mediului de colocare, asigură legături de date versatile de orice capacitate, oferă o accesibilitate extrem de generoasă, precum și valori excepționale pentru timpul de răspuns la solicitările clienților și termenul de implementare în spațiul de colocare a echipamentelor existente. Operarea a două centre de date amplasate pe falii tectonice diferite, situate la peste 300 kilometri distanță și care găzduiesc două platforme de cloud independente, precum și soluțiile redundante de comunicație între acestea permit designul și implementarea unor soluții complete de tip Backup și Disaster Recovery.

„Ne bucurăm deja de un interes ridicat din partea unor companii importante din domeniul IT, iar acest fapt ne încurajează să privim cu optimism către viitor.” a spus Sorin Drăghici, Sales Director GTS Telecom.

Anul acesta GTS Telecom aniversează 25 de ani de activitate pe piața locală, fiind unul dintre cei mai importanți furnizor de servicii de telecomunicații din România, dedicat segmentului de companii medii și mari, oferind soluții integrate și flexibile de cea mai bună calitate, personalizate în funcție de nevoile de business ale clienților. Compania și-a început activitatea oferind primele servicii de acces internet, de tip dial-up, terestru și prin satelit, fiind primul furnizor comercial de servicii de profil, iar în prezent dispune de o gamă largă de soluții de telecomunicații, colocare, cloud, storage care le oferă utilizatorilor o infrastructură completă de astfel de servicii.

 

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!