mytaxi, grupul ce deține aplicația Clever Taxi, anunță noul CEO

9 feb. 2018 9 feb. 2018

mytaxi a anunțat astăzi că Marc Berg va fi noul CEO, începând cu data de 16 aprilie 2018. mytaxi a avut o creștere fulminantă în ultimele 18 luni. În 2017, a ajuns la 75 de milioane de curse, cu o creștere de 337% față de anul precedent, iar numărul utilizatorilor activi a ajuns la 11 milioane (cu 194% mai mult față de 2016).

mytaxi, grupul ce deține aplicația Clever Taxi, anunță noul CEO

Sub conducerea lui Andrew Pinnington, compania s-a transformat dintr-un jucător local în Germania în lider european pe piața de servicii e-hailing.

Andrew Pinnington a decis să renunțe la poziția de CEO după achiziționarea Hailo, Clever Taxi și Beat. Pinnington rămâne în continuare implicat în business, pentru a se asigura că tranziția către succesorul Marc Berg se va face ușor și eficient.

Marc Berg este CEO-ul Klarna Group, lider în furnizarea de servicii securizate de plată online. Ocupă această poziție din 2016, iar compania a avut o creștere dinamică sub responsabilitatea sa în DACH (Germania, Austria, Elveția). Acesta a mai fost, de asemenea, responsabil pentru achizițiile strategice ale companiei. În completarea backgroundului din domeniile banking și e-commerce, Berg a ocupat funcții de conducere în alte companii digitale cu creștere rapidă.

Stephan Unger, președinte al Consiliului de Supraveghere și membru al Daimler Financial Services Board, a declarat: “Marc este un strateg experimentat și un executiv digital de încredere. Sunt convins că va amplifica în continuare creșterea enormă pe care compania a văzut-o în ultimul an și că va transforma organizația într-un jucător global în mobilitatea urbană.

În același timp, îi mulțumesc sincer lui Andrew pentru că a transformat mytaxi în cea mai mare aplicație europeană de e-hailing și că a fost un lider remarcabil în toate achizițiile care au adus noi membri în familia mytaxi. Îi respectăm decizia și îi suntem recunoscători pentru tot suportul acordat până acum, precum și pentru transferul conducerii către Marc în această etapă uimitoare a dezvoltării companiei”.

Incluzând Beat și Clever Taxi, mytaxi operează în 70 de orașe din Europa și America de Sud, cu peste 120.000 de șoferi înregistrați. În 2018, strategia de dezvoltare se concentrează pe îmbunătățirea relațiilor cu șoferii și clienții și găsirea de soluții satisfăcătoare pentru ambele părți.

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!