MOL își digitalizează achizițiile cu SAP Ariba

25 sept. 2020 25 sept. 2020

SAP anunță că grupul petrolier MOL a ales soluțiile SAP Ariba pentru digitalizarea operațiunilor de achiziții la nivel global, în scopul creșterii transparenței proceselor și standardizării relației cu furnizorii.

MOL își digitalizează achizițiile cu SAP Ariba
„Toate beneficiile obținute în urma digitalizării cu soluțiile SAP Ariba în timpul proiectului pilot au fost și mai evidente după ce am asistat la fragilitatea lanțurilor de aprovizionare din această industrie în primele zile ale pandemiei COVID-19. Prin intermediul soluțiilor SAP Ariba putem eficientiza colaborările cu furnizorii, gestionând baza de date a subcontractanților noștri la nivel central, reducând termenele de livrare a achizițiilor, îmbunătățind transparența și fiabilitatea datelor și proceselor, automatizând multe dintre activitățile efectuate anterior prin introducere manuală a datelor și, foarte important, consolidându-ne evoluția în domeniul achizițiilor”, a declarat Péter Labancz, Chief Procurement Officer în cadrul MOL Group.

Digitalizarea Achizițiilor cu soluțiile SAP Ariba reprezintă următorul pas din planul strategic de digitalizare a Grupului MOL, ce vizează adoptarea noilor tehnologii digitale și automatizarea proceselor de afaceri. Proiectul constă într-o extindere a utilizării soluțiilor SAP de planificare a resurselor companiei (ERP) și de gestionare a resurselor umane. Astfel, cu soluțiile SAP Ariba, inclusiv SAP Ariba Strategic Sourcing Suite și SAP Ariba Commerce Automation, MOL Group își propune următoarele:

  • Standardizarea operațiunilor de achiziții prin intermediul unei singure platforme în cloud, reducând complexitatea și crescând eficiența ciclului source-to-settle;
  • Îmbunătățirea comunicării și colaborării între cei cca. 200 de profesioniști care activează în segmentul aprovizionare și cei peste 5.000 de furnizori, reducând erorile și promovând relații strategice pe termen lung;
  • Simplificarea și automatizarea gestionării a peste 4.000 de contracte și cca. 250.000 de comenzi anuale;
  • Integrarea perfectă cu sistemul SAP ERP, utilizând soluția SAP Ariba Cloud Integration Gateway.
„Pentru companiile mari precum MOL, procesele de achiziții devin din ce în ce mai complexe. În această perioadă caracterizată de întreruperi imprevizibile, platformele digitale oferă o soluție eficientă pentru gestionarea unor supply chain-uri complexe, oferind agilitate, eficiență și transparență de-a lungul întregului proces, determinând, totodată, reduceri de costuri și relații îmbunătățite cu furnizorii”, a declarat Chad Crook, Senior VP și Global Head of Customer Engagement and Adoption, SAP Procurement Solutions.

SAP Ariba oferă grupului MOL o soluție digitală modernă, ce contribuie la maximizarea eficienței achizițiilor și îmbunătățirea colaborării cu furnizorii. Compania va beneficia, de asemenea, de accesul la Ariba Network, una dintre cele mai mari rețele digitale de afaceri din lume, ce conectează peste cinci milioane de companii din 190 de țări și rulează anual tranzacții de peste 3,46 trilioane de dolari.

 

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!