Mii de utilizatori de Facebook pacaliti cu filmulete false ilustrand moartea lui Paul Walker

12 dec. 2013 12 dec. 2013

Mii de utilizatori, inclusiv din România, au picat în capcana fraudelor ce exploatează moartea actorului Paul Walker, prin care escrocii urmăresc furtul de bani și de informații sensibile. Cele mai multe tentative de fraudă sunt pe rețeaua socială Facebook, unde escrocii postează filmulețe ce pretind a conține imagini cu accidentul care a provocat moartea actorului.  

Mii de utilizatori de Facebook pacaliti cu filmulete false ilustrand moartea lui Paul Walker

Mii de utilizatori, inclusiv din România, au picat în capcana fraudelor ce exploatează moartea actorului Paul Walker, prin care escrocii urmăresc furtul de bani și de informații sensibile. Cele mai multe tentative de fraudă sunt pe rețeaua socială Facebook, unde escrocii postează filmulețe ce pretind a conține imagini cu accidentul care a provocat moartea actorului.  

Odată accesat un astfel de link, utilizatorul este direcționat către alte site-uri dubioase sau care conțin viruși unde i se solicită date bancare sensibile precum CVV-ul (codul de verificare a cardului). În final, utilizatorii nu reușesc să vadă niciun filmuleț, dar sfârșesc pierzând bani și date personale importante.

Cele mai frecvente mesaje false care circulă pe rețelele sociale sunt “[Full Video] Paul Walker Car Crash Video” sau “[SHOCKING VIDEO] Watch Paul Walker Horrific Car Crash Caught On Camera!!!!!!!”

În schimbul vizionării imaginilor, utilizatorii trebuie să posteze la rândul lor mesajul pe timeline. De fapt, acest lucru nu face decât să propage și mai rapid escrocheria în cercul de prieteni ai victimei.

Cunoscut pentru rolul lui Brian O’Conner din seria Fast & Furious, Paul Walker a murit într-un accident de mașină pe 30 noiembrie.

Aceasta nu este însă prima dată când escrocii folosesc moartea unei celebrități pentru a câștiga bani. În urmă cu 2 ani, o altă escrocherie pe Facebook pretindea că Michael Jackson și-ar fi înscenat moartea în iunie 2009. Un click pe falsul filmuleț direcționa utilizatorii către aplicații frauduloase create pentru a fura informații sensibile.

Bitdefender sfătuiește utilizatorii să-și actualizeze sistemul de operare și antivirusul pentru a evita infectarea calculatorului. De asemenea, aplicația gratuită Bitdefender Safegoprotejează utilizatorii și pe prietenii acestora de pericolele de pe Facebook.  

Despre Bitdefender®

Bitdefender este producătorul uneia dintre cele mai performante și eficiente game de soluții de securitate pentru internet atestate pe plan internațional. Încă din anul 2001, compania este unul dintre liderii industriei de securitate. În fiecare zi, tehnologia Bitdefender protejează datele digitale ale aprox. 400 milioane de utilizatori individuali și companii din întreaga lume.

Recent, Bitdefender a primit două distincții foarte importante în industria de securitate: “Editor’s Choice” acordat de PC Mag pentru Bitdefender Antivirus Plus 2013, respectiv “GoldAward” de la TopTenREVIEWS, care a plasat produsul românesc pe locul întâi în urma testelor efectuate pe 25 de produse de securitate. De asemenea, tehnologiile antivirus Bitdefender s-au clasat pe primul loc în urma testelor specializate realizate de organisme independente de profil, printre care AV Test și AV-Comparatives. Mai multe informații despre gama de soluții antivirus Bitdefender sunt disponibile pe site-ul companiei. În plus, Bitdefender pune la dispoziția utilizatorilor săi blogul HOTforSecurity, un hub cu informații despre lumea securității IT, discuții aprinse despre amenințările informatice de pe rețelele sociale și sfaturi de protecție împotriva aplicațiilor periculoase de pe dispozitivele mobile.

Încă de la începutul său în 2001, Bitdefender continuă să ridice ștacheta pentru a stabili noi standarde în prevenirea proactivă a amenințărilor și eliminarii virusurilor, conducând, de cele mai multe ori, la descoperirea celor mai bune tehnici de detecție de securitate care previn extinderea amenințărilor.

Mulțumită produselor de primă...

Citește mai mult

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!