Mentorat, oportunităţi de investiţii şi premii în valoare de 20.000 USD la How to Web Startup Spotlight

14 oct. 2014 14 oct. 2014

Startup-urile din Europa Centrală şi de Est care dezvoltă produse inovatoare în domeniul tehnologiei sunt invitate să aplice la How to Web Startup Spotlight, competiţie şi program de mentorat adresat celor mai performante 32 de echipe din regiune.

Mentorat, oportunităţi de investiţii şi premii în valoare de 20.000 USD la How to Web Startup Spotlight

Startup-urile din Europa Centrală şi de Est care dezvoltă produse inovatoare în domeniul tehnologiei sunt invitate să aplice la How to Web Startup Spotlight, competiţie şi program de mentorat adresat celor mai performante 32 de echipe din regiune. Ajuns la cea de a treia ediţie, programul oferă finaliştilor acces la conexiuni valoroase din industrie la nivel global, mentorat, oportunităţi de investiţii, precum şi premii în valoare totală de 20.000 USD. Aplicaţiile se realizează online pe site-ul programului http://startupspotlight.co până luni, 20 octombrie.

Organizat în paralel cu How to Web Conference, Startup Spotlight 2014 va avea loc între 19 şi 22 noiembrie în Bucureşti şi va aduce împreună 32 de startup-uri din regiune care dezvoltă produse tech cu potenţial disruptiv. Pe toată durata programului, acestea vor participa la sesiuni de pitching şi mentorat şi vor întâlni antreprenori şi profesionişti consacraţi din industrie şi reprezentanţi ai unora dintre cele mai cunoscute programe de accelerare şi fonduri de investiţii early stage la nivel internaţional.

Anul acesta, toate echipele admise la How to Web Startup Spotlight vor avea oportunitatea unică de a-şi prezenta produsele pe scena principală a How to Web, în faţa întregii audienţe a conferinţei. Astfel, startup-urile vor beneficia de expunere internaţională şi, în plus, vor avea oportunitatea de a primi feedback de la profesionişti de excepţie, îşi vor construi relaţii importante şi vor intra în cursa pentru premiile în valoare totală de 20.000 USD oferite de IXIA, partener principal al programului.

„La început de drum, tinerii antreprenori au nevoie, mai mult decât orice, de opinii avizate şi de încurajări. Startup Spotlight ne oferă posibilitatea să îi ghidăm, să le ascultăm ideile şi să le oferim punctul nostru de vedere. Ne bucurăm că, alături de întreaga comunitate, suntem acolo să sprijinim iniţiativa antreprenorială în industrie şi sperăm ca părerile noastre să îi ajute pe tineri să-şi contureze o viziune mai clară asupra potenţialului pe care îl are proiectul lor.”, a declarat Teodor Ceauşu, Country Manager IXIA România.

32 de echipe din România, Bulgaria, Ungaria, Serbia şi Polonia au participat la ediţia precedentă a How to Web Startup Spotlight, iar rezultatele înregistrate de acestea ulterior confirmă calitatea programului şi impactul pe care acesta îl are asupra dezvoltării startup-urilor. Astfel, 35% dintre participanţii la How to Web Startup Spotlight 2013 au primit o investiţie, au încheiat un parteneriat strategic sau au fost admise într-un program de accelerare ca urmare a participării în program. În plus, alte 10 echipe au demarat discuţii cu potenţiali parteneri, investitori sau acceleratoare.

Synetiq, platformă de neuromarketing care oferă afacerilor informaţii utile despre clienţi, este unul dintre câştigătorii Startup Spotlight 2013 care a obţinut ulterior o investiţie de tip seed în valoare de 40.000 EUR şi a fost acceptat în programul de accelerare Startup Sauna. O poveste similară este şi cea a Wyliodrin, câştigători ai IXIA Innovation Award, care au lansat cea de a doua versiune a platformei şi au încheiat un parteneriat strategic cu Intel, devenind astfel software-ul oficial recomandat pentru Galileo. Rezultatele Startup Spotlight 2013 sunt prezentate în raportul de evaluare al evenimentului disponibil online aici.

Şi anul acesta How to Web Startup Spotlight va oferi echipelor participante şansa de a întâlni parteneri strategici şi mentori cu experienţă relevantă în domeniu şi de a discuta în mod direct cu investitori de tip angel şi reprezentanţi ai unora dintre cele mai cunoscute programe de accelerare şi fonduri de investiţii ealy stage la nivel internaţional.

500 Startups (US), TechStars (UK), Seedcamp (UK), Startupbootcamp (EU), Rockstart (Olanda), Startup Wise Guys (Eastern Europe) sau Hub:raum (Polonia) sunt doar o parte dintre programele de accelerare care au confirmat participarea la How to Web Startup Spotlight 2014. Daniel Lynch (Partner 3TS Capital), Jonathan Bixby (Executive Director Growlab Ventures), Vicky – Marie Gibbons (Partner Bethnal Green Ventures), Dan Lupu (Partner Early Bird Venture Capital) şi Sitar Teli (Managing Partner Connect Ventures) se numără printre reprezentanţii fondurilor de investiţii early stage care vor discuta cu echipele admise în program. Lista completă a investitorilor care vor fi prezenţi la eveniment este disponibilă online la http://www.startupspotlight.co/investors-list/

Startup Spotlight se adresează startup-urilor în tehnologie care au cel puţin un fondator din Europa Centrală şi de Est, au mai puţin de 2 ani de la înfiinţare, au dezvoltat până în prezent cel puţin un prototip funcţional al produsului şi nu au obţinut finanţări mai mari de 100.000 EUR până în prezent.

Echipele finaliste vor fi selecţionate de un juriu de specialitate din care vor face parte Alex Barrera (Co-Fondator & Editor Tech.eu), Robert Knapp (Co-Fondator & CEO Cyberghost), Carmen Sebe (ex-COO Avangate), Bogdan Ripa (Master Product Owner Adobe) şi Cosmin Ochişor (Business Development Manager Hub:raum). Procesul de selecţie va fi efectuat luând în considerare echipa şi experienţa acesteia, dimensiunea pieţei şi tendinţele actuale, validarea utilizatorilor, tracţiunea iniţială, costul de achiziţie al utilizatorilor, scalabilitatea şi fezabilitatea produsului.

Startup-urile din Europa Centrală şi de Est care dezvoltă produse cu potenţial disruptiv în domeniul tehnologiei pot aplica până luni, 20 octombrie, completând formularul disponibil online pe site-ul http://startupspotlight.co, iar echipele finaliste vor fi anunţate marţi, 28 octombrie. Startup Spotlight 2014 este un program dezvoltat în parteneriat cu IXIA cu sprijinul partenerilor Telekom Romania, Bitdefender, Grapefruit, Avangate, Softlayer, CyberGhost, Hub:raum, Domain.me, Ambasada Canadei în România şi Reea.

Startup Spotlight 2014 se desfăşoară în paralel cu How to Web Conference 2014, cel mai important eveniment dedicat inovaţiei, tehnologiei şi antreprenoriatului din Europa de Sud-Est. Cea de a cincea ediţie internaţională a How to Web reprezintă un nou început pentru conferinţă: evenimentul se maturizează şi propune audienţei un format mai complex care tratează în profunzime subiecte specifice. Astfel, pe scena principală se va discuta despre tendinţele în tehnologie şi antreprenoriat, în timp ce track-urile specializate despre product management, dezvoltarea de jocuri şi investiţiile de tip angel vor oferi unor categorii specifice de audienţă şansa de a acumula cunoştinţe şi competenţe relevante pentru domeniile lor de interes. Bilete Very Early Bird începând de la 49 EUR sunt disponibile online pe site-ul conferinţei http://howtoweb.co/tickets până miercuri, 22 octombrie.

Mediatizarea evenimentului este asigurată de parterii media principali Netocratic, Inventures.eu, Newtrend.bg, IT Dogadjaji, Digjitale, The Pole Society, Adevărul Tech, PLAYTECH, Hotnews.ro, Forbes România, Wall Street, Capital, Yoda, Times New Roman şi de partenerii media Cariere, Business Review, Business Woman, Business Cover, Business 24, Incont.ro, Manager Express, Today Software Magazine, Gadget Trends, Comunicaţii Mobile, PC World, Agora, Games Arena, Ctrl-D, Startups.ro, România Liberă, Academia Caţavencu, Evenimentul Zilei, Zelist, Comunicatedepresa.ro, Ziare.com, IT Channel şi Ejobs.

Despre How To Web

How to Web este cel mai important eveniment dedicat inovaţiei, tehnologiei şi antreprenoriatului din Europa de Sud-Est. Conferinţa se adresează inovatorilor în tehnologie, antreprenorilor web, dezvoltatorilor de produse tech, companiilor de outsourcing interesate de inovaţie, investitorilor şi tuturor celor interesaţi de tehnologie. Mai multe detalii despre eveniment şi lista vorbitorilor confirmaţi pentru ediţia de anul acesta sunt disponibile online pe site-ul conferinţei http://howtoweb.co

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!