Ericsson Mobility Report: Consumul de conținut video pe mobil și numărul de abonamentele 5G vor crește semnificativ până în 2021

18 nov. 2015 18 nov. 2015

Ericsson (NASDAQ: ERICS) a prezentat astăzi în România cea mai nouă ediție a studiului Mobility Report împreună cu date, analize și previziuni legate de viitorul rețelelor 5G și obiceiurile de consum TV și media. Studiul estimează că până în 2021 vor exista 150 de milioane de abonamente la serviciile de telefonie mobilă 5G, ceea ce va genera un volum de trafic de 6 ori mai mare per smartphone în America de Nord și E

Ericsson Mobility Report: Consumul de conținut video pe mobil și numărul de abonamentele 5G vor crește semnificativ până în 2021

Ericsson (NASDAQ: ERICS) a prezentat astăzi în România cea mai nouă ediție a studiului Mobility Report împreună cu date, analize și previziuni legate de viitorul rețelelor 5G și obiceiurile de consum TV și media. Studiul estimează că până în 2021 vor exista 150 de milioane de abonamente la serviciile de telefonie mobilă 5G, ceea ce va genera un volum de trafic de 6 ori mai mare per smartphone în America de Nord și Europa.

Mai mult decât atât, traficul de date per smartphone în America de Nord va crește de la 3,8 până la 22 GB pe lună până în 2021, în timp ce în Europa de Vest creșterea va fi de la 2 la 18 GB pe lună, iar în Europa Centrală și de Est traficul de date va ajunge la 6,9 GB pe lună.

Ținând cont că în fiecare secundă sunt înregistrate 20 de abonamente de broadband mobil noi, numărul din ce în ce mai mare al acestora la nivel global este un alt factor important care influențează creșterea traficului de date. În acest moment, numărul de abonamente la serviciile de telefonie mobilă a egalat numărul de oameni de pe pământ. Mai mult decât atât, în 2016 vor exista 4 miliarde de abonamente doar pentru smartphone-uri.

„Extinderea rețelelor LTE și LTE-Advance în Europa împreună cu inovațiile tehnologice în materie de dispozitive mobile vor continua să contribuie la creșterea gradului de utilizare a serviciilor de telefonie mobilă și la îmbunătățirea experienței utilizatorilor”, a spus Milena Matic, Strategy & Marketing & Communications Manager Serbia, Montenegro, Macedonia, Albania, Romania and Moldova, Ericsson. „În acest context, estimăm că traficul lunar total de date mobile de pe smartphone-uri va crește de 10 ori între 2015 și 2021, atingând o cifră de aproximativ 13 GB per abonament. Mai mult decât atât, estimăm că volumul de trafic de date video în rețelele mobile va crește de 14 ori la nivel mondial până în 2021.”

Alte rezultate importante ale studiului Ericsson Mobility Report 2015 includ:

  • Conținutul video acaparează traficul de date: Traficul de date la nivel global va crește de 10 ori până în 2021, iar conținutul video va reprezenta 70%. În acest moment, YouTube generează 70% din traficul video, în timp ce Netflix poate ajunge la 20% în țările în care serviciul este disponibil.
  • Conținutul generat de utilizatori devine din ce în ce mai important: Platformele dedicate conținutului generat de utilizatori contribuie la creșterea numărului de consumatori care accesează conținut TV și video online. 1 din 10 consumatori urmăresc YouTube mai mult de 3 ore pe zi, iar 1 din 3 consumatori consideră că este foarte important să poată accesa altfel de conținut și pe televizorul din casă.
  • Generația Y (millennials) preferă ecranele mobile: Numărul de consumatori care urmăresc conținut video pe dispozitive mobile a crescut semnificativ. Astfel, 61% dintre utilizatorii de smartphone își folosesc telefoanele pentru a viziona conținut video, o creștere de 71% din 2012 până în prezent. Mai mult decât atât, două treimi dintre tinerii cu vârste cuprinse între 16 și 34 de ani urmăresc conținut video pe tablete, laptop-uri și smartphone-uri.
  • IT&C contribuie la scăderea emisiilor de CO2: IT&C va permite reducerea consumul de energie și a efectului de seră în toate sectoarele industriale. Scăderea totală a emisiilor va putea ajunge până la 10 gigatone de CO2e, reprezentând aproximativ 15% din procentul total de emisii la nivel global în 2030 și mai mult decât amprenta de carbon a SUA și Europa.

Ericsson Mobility Report prezintă date, previziuni și analize legate de traficul mobil, numărul de abonamente și comportamentul consumatorilor, oferind informații importante despre traficul înregistrat în prezent și tendințele de piață.

Întregul studiu Ericsson Mobility Report poate fi găsit la adresa:  http://www.ericsson.com/res/docs/2015/mobility-report/ericsson-mobility-report-nov-2015.pdf, iar studiul regional cu date exclusiv pentru Europa poate accesat la: http://www.ericsson.com/res/docs/2015/mobility-report/emr-nov-2015-regional-report-europe.pdf

 

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!