Aceștia sunt fascinați de modul în care funcționează lumea înconjurătoare, de tehnologie, programare, robotică, artă și de mijloacele prin care se adaptează ușor la noile experiențe. Copiii pun în mod constant întrebări despre cum funcționează lucrurile și sunt dornici să descopere tot ce observă în mediul în care trăiesc.
Generațiile de astăzi reacționează la un sistem de învățare care se bazează pe experiență, practică, transpunere în viața reală a teoriei sau a conceptelor. Vor să înțeleagă, nu doar să rețină informația primită și își doresc să simtă că ceea ce creează este important.
În contextul în care educația din România începe să treacă din sistemul tradițional către noi abordări precum STEAM (educație bazată pe Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică) sau Gamification (învățare prin joacă și experiențe), copiii au acces la o formă de învățare care le satisface curiozitatea – cea mai sănătoasă trăsătură a vârstei și care le oferă un bagaj de cunoștințe bogat și stabil. Ei se transformă din simpli spectatori și utilizatori ai evoluției în creatorii acesteia, încă de la 6-7 ani.
În ipostaza de părinți, rolul nostru este să îi susținem și să îi ghidăm către sisteme care să le ofere cadrul ideal pentru a se dezvolta armonios: intelectual, fizic și emoțional. Parte a unui astfel de sistem este MindHub – academia de programare dedicată copiilor între 6 și 18 ani, care îi pregătește pentru un viitor digital complex.
Noțiunile de programare sau robotică pot fi complicate pentru un copil, însă nu și atunci când transformi teoria în experiment. Ceea ce face MindHub special este să pună accentul pe o experiență de învățare captivantă și aplicată, care transpune teoria în practică și transformă metodologia clasică în abordări adaptate abilităților pe care le au copiii de astăzi. Ei pot realiza aplicații, scenarii, povești sau misiuni cu ajutorul liniilor de cod generate.
MindHub este un hub de educație 360˚, bazat pe dezvoltarea celor 12 abilități esențiale pentru secolul 21, un concept cunoscut ca P21 framework, apărut în 1980, care pregătește copiii pentru viitor într-un mod sănătos și armonios. Programa MindHub, gândită și adaptată pe 6 segmente de vârstă, le oferă copiilor acces la dezvoltarea acestor competențe - cheie, precum: gândire critică, flexibilitate și adaptabilitate, inițiativă, productivitate și responsabilitate, creativitate, cunoștințe tehnice și informatice, lucrul în echipă, dar și la îmbunătățirea performanțelor școlare, la materii precum matematică și engleză.
Echipamente și medii de studiu
La cursurile, atelierele sau lecțiile demonstrative MindHub se lucrează cu o multitudine de echipamente - suport pentru transmiterea facilă, interesantă și captivantă a informațiilor. De la tablete la roboței inteligenți care pun în aplicare instrucțiunile trasate de copii, până la covorașele special create pentru a avea un plan de desfașurare al misiunilor, echipamentele academiei le sunt unelte de lucru extrem de utile și de prietenoase atât copiilor, cât și mentorilor.
Plecând de la învățarea instrucțiunilor de bază într-un mod vizual, continuând cu blocurile de cod, dezvoltarea de jocuri, aplicații mobile și pagini web și finalizând cu programarea folosind limbaje de programare propriu-zise, copiii folosesc o diversitate de instrumente, jocuri și medii ca Wonder, Sphero, Scratch, Tynker, Hopscotch, Micro:bit, App Inventor, Roblox, KODU, HTML, CSS, JavaScript, Lua, Python. Ei primesc diplome după fiecare nivel încheiat, ca recunoaștere a cunoștințelor dobândite, iar părinții primesc feedback constant despre parcursul copilului și reușitele acestuia.
Lucrul în echipă
MindHub recunoaște importanța colaborării într-o lume interconectată și integrează lucrul în echipă în metodologia sa, oferind roluri clar definite și relaționare prin taskuri diverse, alături de coechipieri cu tipologii diverse. Astfel, în cadrul cursurilor și atelierelor de programare, copiii își dezvoltă abilitățile sociale și de comunicare, învățând totodată valoarea contribuției individuale la un obiectiv comun, stabilit împreună de la începutul activității. Această abordare încurajează creativitatea colectivă și pregătirea pentru implicarea activă în comunități și în societate.
Mentorii
Într-un proces de învățare echilibrat, mentorii sunt un factor important în asigurarea succesului fiecărui copil. Pentru că informația se transmite cel mai ușor din generație în generație, la MindHub București Unirii mentorii și voluntarii care îi ghidează pe copii sunt studenți la Politehnică și au experiență atât în domeniul pe care îl predau, cât și în lucrul cu copiii, fiind voluntari în numeroase organizații de tineret.
Aceștia sunt tineri dedicați tehnologiei și pasionați de transmiterea informațiilor și a cunoștințelor către copiii care fac primii pași în acest domeniu. Se investește constant în dezvoltarea și ghidarea mentorilor, încurajându-i să participe la evenimente dedicate industriei și susținându-i în înscrierea la competiții educaționale.
Învățare prin experiență
MindHub adaptează limbajele de programare, de la cele ușor de înțeles pentru cei mici la cele complexe pentru adolescenți, pentru a se asigura că fiecare copil învață într-un ritm potrivit nivelului său de cunoștințe și abilități, accentuând învățarea prin experiență.
Curricula internațională, actualizată constant și structurată în oglindă cu anul școlar, este împărțită în module lunare, progresive ca aprofundare, cu o continuitate de până la 5 ani, pentru a-i susține pe copii în dezvoltarea unui set complet de abilități, cunoștințe și deprinderi. Cursurile se desfășoară pe parcursul anului școlar și sunt împărțite în module, respectând programa inovatoare, dezvoltată special pentru vârsta și abilitățile elevilor. Un modul durează 1 lună, se realizează în 4 ședințe a câte 2 ore, cu frecvență săptămânală. Modelele și instrumentele folosite sunt special concepute pentru formarea copiilor în programare.
Pe lângă cursurile, atelierele tematice și taberele urbane, ne implicăm și în educația digitală a copiilor din diverse medii și organizații de cultură: Fundația Regală a României – Centrul Generații, Opera Comică pentru Copii, Muzeul Copiilor, Biblioteca Metropolitană.
“Următorul proiect pe care îl vom lansa este MindHub Edu – un program ce oferă companiilor posibilitatea de a se implica în educația digitală a noii generații, oferind ca beneficii angajaților cursuri pentru copiii lor.“ Corina Zamșa, Business Ambasador MindHub România.
“Viitorul unei generații se bazează pe educație – piatra de temelie a unei societăți – iar noi ne implicăm activ în construirea ei. La MindHub, copiii de toate vârstele sunt încurajați și ghidați să participe la concursuri naționale și internaționale, atât pentru a-și îmbogăți cunoștințele în domeniu, cât și pentru a avea experiența competițiilor și pentru creșterea încrederii în propriile puteri. Astfel, implicarea întregii echipe a fost încununată de reușita calificării României în finala Olimpiadei Internaționale WLRC în 2022 și 2023.“ Corina Zamsa.
Curiozitatea întâlnește programarea
La MindHub, curiozitatea copiilor se întâlnește cu programarea, făcând astfel primul pas în transformarea lor din simpli utilizatori în creatori de tehnologie.
MindHub le oferă celor mici un cadru în care se simt liberi să pună întrebări, să testeze și să retesteze, să gândească soluții și strategii adaptate vârstei și nivelului lor de cunoștințe. Clubul încurajează lucrul în echipă și transpunerea teoriei în practică prin explorarea diverselor medii de programare, folosind tehnicile educației STEAM.
MindHub România este parte din rețeaua internațională de academii de programare pentru copii și adolescenți, înființată în Bulgaria, și extinsă ulterior în Europa, Africa și America în sistem de franciză. În prezent, MindHub operează peste 40 de centre indepentente din nouă țări: România, Bulgaria, Belgia, Finlanda, Estonia, Macedonia, Danemarca, Olanda și SUA.