De unde vin trendurile în tehnologie?

29 ian. 2018 29 ian. 2018

Anual, sunt publicate sute de infografice și studii de caz reprezentative referitoare la tendințele și trendurile pe care specialiștii le previzionează pentru cele mai dinamice industrii. Desigur, tehnologiile inteligente fac parte din acestea, așadar mii de companii din toată lumea, manageri, antreprenori, vizionari sau developeri sunt permanent conectați la schimbările pe care trendurile le pot aduce în piața de consum.

De unde vin trendurile în tehnologie?

Cei mai mulți încearcă, însă, să fie cu un pas înaintea cifrelor, așa că ne-am întrebat: de unde vin trendurile în tehnologie și am creionat șase surse principale pe care le considerăm esențiale, credibile și cu un impact semnificativ asupra modului în care sunt definite perspectivele.

  1. Studii de piață

Studiile de piață care au la bază piețe de consum importante, mii sau zeci de mii de respondenți au capacitatea de a influența sau de a direcționa strategii de poziționare a produselor, de actualizare sau de îmbunătățire, de extindere pe alte piețe sau de nișare. De asemenea, pot influența obiceiuri de consum, pot revoluționa sau pot pune simple semne de întrebare.

  1. Feedback-urile agregate pentru suite de aplicații (în funcție de tipologie și de domeniul de activitate)

Vendorii și resellerii de soluții software sunt cei mai buni agregatori de informații și de feedback-uri date de către clienți, fie prin creșterea achizițiilor/descărcărilor, fie prin abandonarea unei anumite soluții/tehnologii în favoarea alteia. Așadar, vocea lor poate dicta trenduri dacă vorbim despre o medie a studiilor de caz sau de o generalizare.

  1. Evenimentele cu impact global

CES, CEBIT, WebSummit, Mobile World Congress (#MWC18),  IOT World, USA, CIO Summit Europe, Webit Festival sau EmTech Digital 2018 sunt evenimentele care găzduiesc lansări de produs, concluzii, trenduri, informații extrem de accesibile unor segmente diferite de participanți: manageri, product owneri, product manageri, antreprenori, consultanți sau developeri. Pentru fiecare dintre aceștia, aceeași informație sau aceeași testare de produs poate furniza perspective diferite în raport cu propria abordare.

  1. Previziuni

Pe baza fiecăreia dintre direcțiile deja discutate, previziunile sunt lipsite de granițe, cu mențiunea că șansele ca ele să facă parte dintr-o realitate de consum depind efectiv de informațiile, experiența și acuratețea diseminării lor pe care le deține fiecare dintre emitenți. 

  1. VC-urile & investițiile pe care aleg să le facă

Un fond de investiții nu ar susține un business dacă segmentul de piață pe care acesta îl vizează nu ar fi unul cu adevărat reprezentativ (desigur, pot fi situații în care investițiile au la bază obiective de cercetare, dar aici este o cu totul altă discuție). Așadar, dacă în contextul în care cele mai importante fonduri de investiții sau business angels aleg să direcționeze sume reprezentative către anumite tehnologii, infrastructuri, tipuri de medii de dezvoltare sau soluții software sau hardware, înseamnă că este identificată o piață de consum. Desigur, fără un timing bine corelat dintre lansarea trendului și ieșirea efectivă pe piață, valoarea informației poate scădea sau se poate anula.

  1. Propriile obiceiuri de consum

Pentru că la baza studiilor de caz, a investițiilor masive, a previziunilor și a flerului de business se află ceea ce fiecare dintre consumatori alege să folosească sau să testeze pe termen mediu sau lung. Poate să pară irelevant să știi că ești unul dintre milioanele de utilizatori de iOS care are anumite preferințe de usability sau care apreciază tot mai mult aplicațiile video, dar gândește-te că din modul în care tu folosești un device sau o tehnologie, pentru următorul model de produs, toate acestea au stat la baza actualizărilor și îmbunătățirilor care te-au determinat să rămâi fidel brandului.

Cum știi cărui tip de trend îi aparții?

În funcție de mărimea companiei (număr de angajați, de exemplu), de resursele existente și de viziunea pe care aceasta o are, managerul poate lua decizia adoptării unor trenduri apropiate de toate aceste repere. Cu cât compania este mai mare, deci dispune și de resurse semnificative, trendurile pot fi reflectate în mărirea cotei de piață pentru industria în care activează. Din acest punct, trendurile pot implica extindere, tranziție, dezvoltare rapidă, plan de investiții extins sau tracțiune.

 

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!