Cum pot companiile de IT să facă rost de resurse umane specializate?

20 apr. 2023 20 apr. 2023

Un interviu aplicat, cu echipa de Co-Founderi Humans in Learning - Testing School. 

Cum pot companiile de IT să facă rost de resurse umane specializate?
Care este abodarea și viziunea Humans in Learning? Cum ajută companiile piața de IT?

Noi, Humans in Learning - TestingScool, oferim un sistem care e în aliniament cu programul companiei. Concret, angajații tăi au training chiar în timp ce lucrează, fără ca procesul de învățare să dea peste cap programul de lucru al companiei. De asemenea, pe lângă parcurgerea și exersarea abilităților generale, tehnice și non-tehnice, necesare oricărui specialist software, întregul program va fi conturat după specificul companiei: valori, tehnologii folosite, tool-uri interne, mod de organizare în echipe și tipuri de proiecte livrate.

Pentru succesul unui astfel de program de învățare pe termen lung, vom respecta împreună următoarele reguli:

  1. Alegem un obiectiv ce va avea mai mult rol de direcție decât de punct final indiferent de consecințe. Asta înseamnă că vom fi Agile!

  2. Fiecare participant își va găsi propriul drum în atingerea obiectivului, având în permanență susținerea și ghidajul “antrenorului” HiL/TS, dar fără a pierde controlul

  3. Progresul vine atingând obiectivele intermediare, pas cu pas.

Nu în ultimul rând, fiecare participant va avea un portofoliu propriu și de echipă la sfârșitul programului de învățare, fiind pregătit să devină un membru activ pentru proiectele și soluțiile software proprii companiei.

Care sunt tipurile de companii IT care au cea mai mare nevoie de abordarea și de serviciile Humans in Learning?

Viziunea noastră este ca orice companie din industria IT să aibă înțelegerea acestei nevoi de organizare a programelor interne de învățare ce pot facilita diverse situații:

  • tranziția de la profilul de student (universitate sau studiu propriu) către cel de membru activ în echipele de proiect software, cu înțelegerea tuturor abilităților necesare

  • reconversie profesională; de exemplu, am facilitat reconversia unei echipe de specialiști în soluții no-code/low-code către cea de programator OOP/Java, sau reconversia unei echipe de programatori SQL către cea de programatori OOP/Java

  • tranziția echipei către un mod ridicat de performanță, după identificarea limitărilor și punctelor slabe.

Din punct de vedere logistic, în măsura în care o singură companie își dorește să investească într-un astfel de program pentru o echipă de 10-15 specialiști, putem oferi întocmai simularea mediului de lucru din acea companie și rezolvarea nevoilor specifice ei și echipei, cu o rată ridicată de succes la acest număr de participanți.

Pentru a veni în întâmpinarea companiilor care au nevoie să pregătească un număr mai redus de participanți, ar trebui să reușim să sincronizăm nevoi și echipe din mai multe medii, ceea ce nu este imposibil, dar este mai provocator din punctul de vedere al organizării.

Cum poate ajuta Humans in Learning companiile de IT care au nevoie de colegi noi în poziții de specialiști software, testeri, data science, frontend?

Companiile pot avea încărcare foarte mare cu toți angajații cu experiență, care ar putea avea rolul de mentor, și în această situație se poate delega către noi această responsabilitate. De asemenea, există cazuri unde echipa este formată din foarte buni specialiști, dar cărora le lipsește interesul sau abilitatea de a fi mentori pentru cei aflați la început de drum, din nou putem interveni noi și stabili un program de învățare mulat pe specificul companiei.

Mai mult decât servicii de mentorat și consultanță pentru a rezolva niște probleme punctuale cum ar fi îmbunătățirea performanței echipei și dobândirea unor abilități noi, Humans In Learning, putem ajuta companiile atunci când decid să crească numărul de angajați, propunând niște programe de învățare pe termen lung care au fost validate în trecut de membrii echipei HiL în diverse contexte și care au rolul să faciliteze tranziția dinspre mediile universitare sau de studiu individual către cel profesional, cu toate abilitățile tehnice și non-tehnice pe care le presupune o carieră în IT.

Ce aduce diferit Humans in Learning pe piața IT din România?

Humans in Learning își propune să ajute la extinderea echipelor de specialiști IT, dar mai mult de atât considerăm că am reușit creionarea unor programe de învățare pe termen lung gândite să fie generice, să permită participanților să identifice rapid cunoștințele, abilitățile dar și limitările, și să construiască fiecare un parcurs educațional plecând de la acelea și cu un obiectiv asumat împreună cu echipa sau compania.

Mai mult de atât, specialiștii din echipa HiL au abilitățile necesare încât să îi ajute pe cei aflați la început de drum să găsească domeniul care le-ar fi mai potrivit, dezvoltator front-end, back-end, inginer de date, tester.

În portofoliul HiL nu găsim cursuri care să prezinte teoretic și aplicat anumite concepte sau tehnologii. 

În schimb, găsim programe de învățare pe termen lung, cu implicare de câteva ore (2-4) zilnic, câteva zile pe săptămână (2-3 pentru cei care sunt deja angajați cu responsabilități pentru companie, 4-5 pentru cei aflați în internship) care au rolul să faciliteze procesele natural neuro-cerebrale care permit învățarea eficientă și totodată să permite angajaților cu responsabilități în proiecte să fie doar parțial deconectate de acestea. De asemenea, programele implică tot timpul șlefuirea de abilități, tehnice și non tehnice fără de care conceptele sau tehnologiile noi învățate ar fi lipsite de sens sau utilitate, și așteptarea este ca toți participanții să aibă un portofoliu propriu sau de echipă, construit până la finalul programului de învățare care va confirma că abilitățile și cunoștințele noi pot fi folosite într-un context complex, astfel fiind și o măsură de succes pentru managerii din companie.

Cine sunt trainerii Humans in Learning, care este experiența lor, atât în mentorat, cât și din punct de vedere tehnic sau aplicat?

Echipa HiL e formată din specialiști IT cu cel puțin 10 ani de experiență, fiecare expert în domeniul lui de care se și ocupă în programele noastre ( devops, dezvoltare back-end, dezvoltare front-end, inginerie de date, sql developer, agile coach, testing, etc)

De asemenea, fiecare dintre membri echipei a condus programe de mentorat în cadrul echipelor în care a activat în calitate de consultant sau architect sau technical lead, și foarte important, fiecare dintre noi continuăm să avem responsabilități în diverse organizații, să ne îmbunătățim continuu abilitățile noastre și să descoperim situații noi.

Nu în ultimul rând, specialiștii HiL au fost instruiți în programe de comunicare și train the trainer, sau au experiență universitară ca lectori sau asistenți, sau au experiență de training între 5 și 10 ani, inclusiv programe training prin academii IBM, Learnquest sau Oracle. Programul nostru intern de train de trainer presupune un schimb continuu de abilități și strategii de învățare, cu o apetență pentru abordarea Training from the back of the room (Sharon Bowman).

Cum alegeți cursanții? Care este profilul ideal al unui cursant?

Cursanții sunt actuali sau viitori angajați ai companiilor cu care pregătim în parteneriat programul de învățare, așa că fiecare din acestea va decide setul de cunoștințe sau abilități necesare în organizație, iar noi ajutăm cu recomandări cu privire la abilitățile necesare, facem recomandări pe parcursul programului, odată ce ajungem să cunoaștem participanții, cu privire la profilul potrivit lor și mai ajutăm la elaborarea testelor și verificărilor inițiale sau finale, pentru o mai bună potrivire a cursanților cu posturile disponibile în companie.

Ce tipuri de competențe noi dezvoltă Humans In Learning în cadrul claselor sale?

De multe ori spunem că obiectivul este să pregătim participanții pe un profil de specialist software, dezvoltare sau testare, 360 grade, adică tot setul necesar de abilități tehnici sau non-tehnice, pentru a-ți desfășura activitatea performant și calitativ. Asta înseamnă că învățăm să învățăm, în primul rând, pentru că cerințele și tehnologiile se schimbă mereu și atunci indiferent de anii de experiență, avem nevoie să învățăm lucruri noi constant. 

  • Apoi învățăm ce înseamnă să citim și să urmărim codul sursă al unei aplicații, indiferent că l-am scris noi sau de foarte multe ori, altcineva; învățăm ce înseamnă să fie ușor de citit, practicând diverse exerciții de rescriere pentru a obține calitatea așteptată, dar și să adaugăm funcționalitate sau teste noi peste o soluție existentă, o abilitate foarte utilă în toate organizațiile.
  • Învățăm să ne alegem tehnologiile necesare, design-ul potrivit, să dezbatem soluțiile, să ne organizăm în echipă, să urmărim progresul proiectului și să identificăm punctele slabe, învățăm ce înseamnă mentalitatea dev-ops.
  • Învățăm să documentăm ce am făcut, sau să testăm din punct de vedere funcțional, al performanței sau al securității.
  • Învățăm să ascultăm și să înțelegem cerințe non-tehnice și să le transformăm în design de soluție, implementare, plan de testare.
  • Învățăm să prezentăm proiecte complexe, pe care le facem împreună în echipă, atât într-o manieră funcțională pentru audiență non-tehnică, dar și cu detalii de implementare, rezultate ale testelor, nivele de performanță.

Toate cele de mai sus includ abilități necesare pregătite în jurul limbajelor sau framework-urilor preferate în compania în care se organizează programul, fie că vorbim de Java, Go, Javascript, Typescript, HTML, Bash, SQL  sau Spring, React, Angular, Apache Beam, Rabbit MQ, Active MQ, Junit, Mockito, Selenium, Cucumber, TestNG; fie că vorbim de baze de date relaționale sau no-sql, GCP sau AWS, Gitlab sau Github, Slack sau Teams, etc

Câți cursanți au finalizat cursurile Humans in Learning?

Cum spuneam, majoritatea am fost implicați de mulți ani de zile în programe de învățare pe termen lung, și am reușit să contribuim la instruirea a peste 2000 de participanți, dar de când funcționăm în această formulă, echipa Human in Learning, am avut aproximativ 120 de participanți în programe desfășurate pe durata a 18 luni de zile.

Care sunt tipurile de cursuri oferite și care este durata lor? 

Programele noastre de succes au fost cele pe durată lungă, până la 6 luni, în care pregătim dezvoltatori front-end, back-end, testeri, sau ingineri de date, în jurul a diverse tehnologii, în funcție de specificul companiei care i-a preluat în internship pe cursanții noștri, și cu pregătirea tuturor abilităților necesare pentru ca următorul pas să fie direct echipa de proiect din cadrul companiei, cu responsabilități ca orice membru, dar aflat totuși în primii ani de carieră.

Totodată, ne ocupăm de diverse programe mai scurte, dedicate celor cu experiență, care se pot întinde pe durata a 40 de ore, dar pe care le distribuim în 4-6 săptămâni, pentru a permite fixarea cunoștințelor noi sau pentru a nu interfera prea tare cu responsabilitățile curente ale participanților în cadrul organizației din care fac partea, iar aici acoperim abilități punctuale, cum ar tehnici și soluții pentru un framework de testare a microserviciilor, sau cunoștințe avansate și performanța soluțiilor SQL pentru un rol de inginer de date sau echipe IT performante și agile dar care funcționează remote și distribuit.

Dacă ar fi să vorbim despre Humans in Learning în cifre sau numere, care ar fi acestea?

Echipa este una cu multă experiență, 10-20 ani cariera în IT,  5-10 ani de experiență de training, 8 țări europene, peste 2000 de participanți.

Dar dacă vorbim doar de activitate de când am format împreună Humasn in Learning, atunci ar fi vorba de 10 membri în echipă, 15 tipuri de workshop-uri scurte, 5 tipuri de profile IT formate până acum, 7 limbaje de programare folosite și 11 framework-uri, 120 cursanți în programele pe termen lung, 6 astfel de programe de 6 luni livrate cu succes cu 3 țări implicate, un feedback general de 9+ și doar 2 situații în care așteptările cursanților sau companiei fuseseră greșit înțelese (dar pentru că funcționăm agile le-am putut identifica și rezolva rapid), 20 de demo-uri livrate de participanți, aproximativ 1000 ore în comun de prezentări, brainstorming, analize, pair programming, pair testing, code refactoring, code review și alte 2000 ore implicate de participanții în studiu și lucru individual, 20 dintre participanți au obținut individual după perioada de studiu certificări pe diverse tehnologii.

Află mai multe despre programele Humans in Learning: https://humansinlearning.ro/ 

Ceea ce distinge Humans in Learning de alte servicii sau platforme de învățare este angajamentul nostru de a adopta o abordare cognitivă, centrată umană a învățării, bazată pe fapte științifice și bazate pe dovezi.

Incercăm mereu să găsim combinația potrivită de activități de învățare semnificative pentru a oferi atât satisfacție personală...

Citește mai mult

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!