Cluj IT Cluster vizează realizarea de proiecte și cu sprijinul Ministerului pentru Societatea Informațională

22 iul. 2014 22 iul. 2014

Reprezentanții Cluj IT Cluster, cel mai important cluster în domeniul IT la nivel naţional, au organizat la sfârșitul săptămânii trecute o întâlnire la nivel înalt cu oficiali ai Ministerului pentru Societatea Informațională, ai autorităților locale și reprezentanți ai mediului de afaceri din sectorul IT, pe tema Strategiei Naționale privind Agenda Digitală pentru România.

Cluj IT Cluster vizează realizarea de proiecte și cu sprijinul Ministerului pentru Societatea Informațională

Reprezentanții Cluj IT Cluster, cel mai important cluster în domeniul IT la nivel naţional, au organizat la sfârșitul săptămânii trecute o întâlnire la nivel înalt cu oficiali ai Ministerului pentru Societatea Informațională, ai autorităților locale și reprezentanți ai mediului de afaceri din sectorul IT, pe tema Strategiei Naționale privind Agenda Digitală pentru România. La întâlnirea găzduită de Universitatea Tehnică Cluj a fost adusă în discuție și atragerea de fonduri europene în perioada 2014 – 2021, program ce ar putea veni în sprijinul proiectului Cluj Innovation City, inițiat de Clusterul IT.

Ulterior prezentării principalelor direcții ale Strategiei Naționale pentru Agenda Digitală, Ministrul Răzvan Cotovelea și Secretarul de Stat din Ministerul pentru Societatea Informațională Diana Voicu au inițiat un dialog cu mediul de business din domeniul IT, lansând totodată o invitație de parteneriat către Cluj IT Cluster. De asemenea, Ministrul Cotovelea și-a exprimat aprecierea și interesul de susținere pentru proiectul Cluj Innovation City, promovat de Clusterul Cluj IT, subliniind totodată importanța unor asemenea inițiative în contextul obiectivelor de relansare economică națională.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții Ministerului au remarcat importanța inițiativelor de tipul Clusterului IT de la Cluj, menționând că acest model de colaborare comunitară între mediul de business, autoritățile locale și mediul de cercetare-dezvoltare, în vederea promovării inovării prin transfer tehnologic, poate fi replicat și în alte zone ale țării, acolo unde industria IT joacă un rol important în economia locală și regională.

„În ceea ce privește atragerea de fonduri europene, avem deja în implementare un proiect pentru susținerea inovării în sectorul IT&C. Este vorba despre proiectul finanțat prin POSCCE „Next Generation Brained City”, cel mai mare proiect de acest tip la nivel național, din punct de vedere al finanțării. Sperăm ca, pe viitor, să beneficiem de sprijinul ministerului pentru proiectele pe care dorim să le desfășurăm, iar deschiderea arătată de reprezentanții guvernamentali în timpul acestei întâlniri ne face să fim optimiști în acest sens”, a declarat Alexandru Tulai, Președintele Cluj IT Cluster.

Clusterul IT are în pregătire un portofoliu de proiecte pentru noul exercițiu financiar, fiind constituite deja consorții și grupuri de lucru reprezentate de mediul de business și cel academic și de cercetare, coagulate în jurul unor idei de proiecte inovative circumscrise conceptului de oraș inteligent.

Cluj Innovation City, unul dintre cele mai mari proiecte promovate de Cluj IT Cluster, este estimat să ocupe o suprafaţă de 200 ha în zona Lomb, din Cluj-Napoca, iar investiţia totală este estimată la peste 350 de milioane de euro. Cluj Innovation City va fi un proiect derulat în parteneriat public-privat de tipul Community Project, primul de acest fel din România, managementul CIC fiind asigurat de mediul privat, în timp ce infrastructura va fi realizată cu sprijinul autorităților publice locale și centrale.

Despre Cluj IT Cluster

Cluj IT este o asociaţie de tip cluster inovativ, înfiinţatǎ în octombrie 2012, având ca membri 32 de companii de IT, 3 instituţii de învăţământ superior, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică Cluj-Napoca şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, 8 instituţii publice şi organizaţii catalizator.

Cluj IT Cluster este o iniţiativă de business cu scopul de a creşte competitivitatea în IT, de a face mai vizibilă şi mai atractivă industria IT din România, respectiv de a poziţiona Clujul ca un hub regional inovator. Clusterul are susţinerea guvernului şi a autorităţilor locale, care consideră Cluj IT o iniţiativă de importanţă naţională.

Priorităţile clusterului pentru următoarea perioadă sunt reprezentate de: extinderea prezenţei internaţionale prin competitivitate ridicată şi prin produse sau servicii inovatoare; dezvoltarea unui mecanism de cooperare eficient între universităţi şi industria IT, care să aibă ca rezultat un număr cât mai mare de specialişti IT foarte bine pregătiţi; realizarea Cluj Innovation City prin care comunitatea IT să aibă acces la infrastructura necesară pentru dezvoltare continuă, inovare şi colaborare în proiecte de anvergurǎ. Mai multe informaţii despre activitatea Cluj IT Cluster sunt disponibile pe www.clujit.ro

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!