Bucharest Tech Week - top solutii tech inovatoare pe care le poti testa la festivalul tehnologiei

9 mai 2019 9 mai 2019

In perioada 24-26 mai, Piata Universitatii devine locul unde bucurestenii isi dau Intalnire cu tehnologia in cadrul celei mai ample expozitii de gadgeturi si solutii tehnologice inovatoare: Tech Expo.

Bucharest Tech Week - top solutii tech inovatoare pe care le poti testa la festivalul tehnologiei

Cu peste 60 de companii expozante si sute de produse care au integrate tehnologii de tip VR si AI, cea de-a patra editie a Tech Expo conecteaza oamenii cu tehnologia intr-o ampla desfasurare de forte. Expozitia din centrul capitalei se bazeaza pe un concept integrat in care vizitatorii pot sa descopere, sa testeze, sa ia legatura direct cu reprezentantii companiilor expozante si chiar sa achizitioneze direct gadgeturile de care sunt interesati.

O casa inteligenta iti poate imbunatati modul de viata...

Cine nu si-a dorit vreodata sa poata controla toate electrocasnicele din casa si chiar mediul ambiental cu ajutorul unui singur buton?

E.ON România aduce in premiera la Tech Expo solutiile smart home marca Tado, ce permit ajustarea temperaturii ambientale prin utilizarea unui termostat inteligent ce poate fi utilizat prin intermediul unei aplicatii mobile, pentru a seta temperatura optima si cea mai buna calitate a aerului din fiecare camera, chiar si de la distanta, ajungand la o economie de pana la 30% la factura de energie. Multe alte astfel de sisteme de tip SmartHome, prezentate de catre companii precum Salus Controls sau Netatmo pot fi testate in cadrul celei mai ample expozitii de tehnologie din Bucuresti.

Signify (denumita anterior Philips Lighting), lider mondial in iluminatul profesional, pentru consumatori si iluminatul pentru Internet of Things, vine la Tech Expo cu sisteme de iluminat care prioritizeaza eficienta energetica, sustenabilitatea si reducerea costurilor operationale, oferind clientilor o lumina de calitate superioara care asigura confortul vietii de zi cu zi, sporeste siguranta si productivitatea si transforma mediul prin infrumusetarea spatiilor si revitalizarea comunitatilor.

Si pentru ca nimic nu poate inlocui confortul unei case ce straluceste de curatenie cu minimum de efort depus, iRobot, liderul mondial In domeniul proiectarii si distributiei de roboti casnici, vine la Tech Expo cu ultimele modele de robot aspirator care, datorita sistemului unic de navigatie cu cartografiere inteligenta, se orienteaza perfect, abordand spatiul incaperii in mod optim; acesta poate fi setat de la distanta, prin intermediul aplicatiei mobile si dispune de o functie ingenioasa de golire automata a cosului de gunoi.

Pentru a avea o casa cu adevarat sustenabila si eficienta energetic, Engie te va invata in cadrul Tech Expo cum sa-ti produci propria energie electrica si chiar sa vinzi surplusul in sistemul energetic national, prin instalarea de panouri fotovoltaice.

… iar o masina electrica sau hibrid te poate duce unde vrei, mai rapid si mai sustenabil

In ultimii ani, mobilitatea electrica a redefinit, fara indoiala, modul in care ne deplasam, fortand noi inovatii tehnologice care au revolutionat industria auto si a vehiculelor mici de deplasare, precum smart bikes, trotinete electrice etc. Fie ca vorbim despre masini electrice si hibrid, precum Renault Zoe, Ford Mondeo Hybrid, Suzuki Swift, Volvo XC60 T8 Twin Engine Plug-In Hybrid sau Nissan LEAF, fie de statii de Incarcare electrice - care pot fi descoperite la standurile E.ON Romania, Renovatio, Engie sau Electromagnetica sau biciclete, trotinete si scutere electrice - puse la dispozitie de catre AirMotion, E-TWOW , Wolf E-Rides, NIU sau FreeWheel,  toate acestea pot fi testate in zona special amenajata pentru vehicule electrice din Piata Universitatii.

Distractia capata noi sensuri cu tehnologiile multimedia inovatoare

Dintotdeauna, zona de entertainment a fost unul dintre primele aspecte ale vietii care a adoptat cele mai inovatoare tehnologii, creand experiente unice si setand tendinte de comportament. Anul acesta, Tech Expo pregateste o zona de gaming dedicata pasionatilor care pot testa intr-un LAN adevarat cele mai noi device-uri - de la mouse-uri si scaune de gaming (prezentate de PC-COOLERS), pana la solutii VR si AR care iti vor oferi o experienta captivanta. Cele mai noi modele HTC Vive te vor purta intr-o lume uimitoare, in care te poti misca si poti experimenta senzatii unice, cu ajutorul elementelor din mediul inconjurator.

Pentru cei pasionati de efecte inedite, Modulab prezinta in cadrul Tech Expo masa neuronala, o instalatie interactiva cu efect de levitatie, controlata prin intermediul semnalelor neuro-electrice ale utilizatorilor. Accesand un set de senzori si microcontrolere NeuroSky MindWave EEG, activitatea neuronala a jucatorilor este procesata in miscarea unui cub levitant, pe masura ce fiecare jucator incearca sa impinga cubul spre adversar.

La inceputul acestui an, Modulab a adus in faza de prototip complet functional o platforma care se deplaseaza in mod autonom, evitand obstacolele fixe si mobile. Poate avea multiple aplicatii, de la scanarea preturilor in magazin, transportul bagajelor in aeroporturi, ghidarea oamenilor in expozitii, colectarea de date despre suprafetele pe care se misca sau interactiunea cu copii. In acest moment, in cadrul studio-ului au fost finalizate doua prototipuri functionale ca iteratii ale platformei: un robot fotograf de evenimente si o platforma autonoma de curatenie pentru utilizare industriala. Ambele prototipuri vor fi prezentate In cadrul TechWeek.

Iar daca mai vrei vreo dovada ca robotii sunt printre noi, cu siguranta vei dori sa-l cunosti pe InMoov, primul robot open source pe care si tu il poti printa 3D, gratie instructiunilor foarte intuitive si numeroaselor modalitati de utilizare. In acest moment, robotul Friday, asa cum este botezat la Modulab, este deja un personaj indragit in cultura populara locala, avand o serie de aparitii video si la evenimente publice.

Accesul in cadrul Tech Expo este gratuit si se face doar pe baza inscrierii online pe techexpo.ro. Expozitia din Piata Universitatii este parte a Bucharest Tech Week, festivalul de tehnologie ce se desfasoara in perioada 20-26 mai. Pe langa Tech Expo, acesta inglobeaza atat 5 Business Summits (21-24 mai, la Radisson Blu Hotel) – unde speakeri internationali abordeaza tematici precum Inovatie, Resurse Umane, Fintech, Java si .NET, cat si o serie de evenimente partenere desfasurate simultan in tot orasul, transformand Bucurestiul, pentru o saptamana, in Capitala Tehnologiei. 

Pentru informatii suplimentare, urmariti platformele oficiale de comunicare:           

www.techweek.ro 
Facebook.com/TechWeekRO
Facebook Event - Bucharest Technology Week 2019

 

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!