Bitdefender achiziționează compania australiană SMS eTech și deschide birouri proprii la Melbourne

11 sept. 2018 11 sept. 2018

Bitdefender anunță preluarea partenerului de pe piața australiană, compania SMS eTech, ca parte a strategiei de expansiune globală a business-ului.

Bitdefender achiziționează compania australiană SMS eTech și deschide birouri proprii la Melbourne

Achiziția derulată de Bitdefender întărește poziția companiei în regiunea Asia-Pacific și la nivel global, prin crearea subsidiarei proprii Bitdefender Australia.

Integrând linia de business a distribuitorului său SMS eTech - cea care se ocupă cu distribuția produselor Bitdefender în Australia și Noua Zeelandă -, Bitdefender își stabilește în mod direct prezența locală prin deschiderea unui birou în Melbourne, primul al companiei în această regiune a lumii. Bitdefender a preluat angajații SMS eTech responsabili de portofoliul Bitdefender, cu obiectivul de a consolida vânzările online, rețeaua de parteneri și expansiunea în regiune.

Produsele Bitdefender sunt disponibile pe piața australiană de 13 ani, iar în ultimii patru ani SMS eTech a fost partenerul exclusiv al Bitdefender, raportând creșteri ale businessului de 55%, cu accent pe vânzările către companii.

„Această decizie strategică va contribui la creșterea susținută, de două cifre, pe care o traversăm. Bitdefender Australia va avea un rol cheie în dezvoltarea businessului și brandului Bitdefender la nivel global”, spune Florin Talpeș, CEO al Bitdefender.

„Achiziția a fost pasul firesc în relația dintre cele două companii. SMS eTech a fost dintotdeauna pregătită să sprijine brandurile să se stabilească în Australia și Noua Zeelandă. Aștept cu entuziasm să văd cum Bitdefender își accelerează prezența pe piață cu soluțiile de securitate recunoscute pe tot mapamondul”, spune Colin Westbury, managing director al SMS eTech.

Decizia vine după ce Bitdefender a preluat în 2017 partenerul din Franța, Profil Technology, responsabil de vânzarea soluțiilor de securitate românești încă din 2001. Bitdefender a devenit un jucător puternic pe piața soluțiilor de securitate, controlând o treime din piața soluțiilor achiziționate în magazine și protejând mai mult de un milion de calculatoare de business din Hexagon. Tot în procesul de expansiune globală, Bitdefender a deschis în ultimii doi ani birouri proprii și în Italia, Suedia și Canada.

Modelul de business al Bitdefender presupune prezența în anumite piețe fie prin birouri proprii, fie prin intermediul unor parteneri exclusivi, care gestionează integral activitățile de vânzări și marketing pentru produsele Bitdefender. Decizia asupra deschiderii de birouri proprii sau a achiziției unor parteneri se ia cu scopul de a accelera dezvoltarea Bitdefender în piețele de importanță strategică, prin investiții masive menite să întărească relația cu distribuitorii și clienții. În prezent, Bitdefender și-a stabilit prezența locală în SUA, Franța, Germania, Danemarca, Spania, Italia, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite, Suedia, Canada.

 

Încă de la începutul său în 2001, Bitdefender continuă să ridice ștacheta pentru a stabili noi standarde în prevenirea proactivă a amenințărilor și eliminarii virusurilor, conducând, de cele mai multe ori, la descoperirea celor mai bune tehnici de detecție de securitate care previn extinderea amenințărilor.

Mulțumită produselor de primă...

Citește mai mult

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!