170 de specialiști IT din 32 de companii din România se întrec pe Marea Neagră la singura competiție de sailing dedicată industriei tehnologice

12 sept. 2017 12 sept. 2017

Pentru al doilea an consecutiv, Softlead adună la linia de start pentru Regatta IT pasionații de tehnologie din 32 companii IT&C din România.

170 de specialiști IT din 32 de companii din România se întrec pe Marea Neagră la singura competiție de sailing dedicată industriei tehnologice

Pentru al doilea an consecutiv, Softlead adună la linia de start pentru Regatta IT pasionații de tehnologie din 32 companii IT&C din România. Peste 170 de participanți au ales ca în week-end-ul 16-17 septembrie să pună în valoare strategia, adrenalina și spiritul de echipă într-o formulă inedită, într-o competiție arbitrată pe mare. Organizate în echipaje, 16 veliere vor ieși în larg din Marina Life Harbour Limanu, pentru a răspunde provocării de a afla cum arată topul companiilor de IT și în competițiile de sailing. Nume precum: Zitec, Siveco, Brinel SoftTehnica, Société Générale Business Solutions, Executor IT, Piticlic (Infomediapro), Ness România, AquaSoft, IntelActSoft, Roweb, NXTServers sau Softlead au desemnat echipele participante pentru anul acesta.


“Regatta IT a fost gândit ca un eveniment dedicat profesioniștilor din industriile tehnologice, bazat pe un motiv inedit de socializare, cunoaștere, atât din perspectiva internă a echipei, cât și din cea a generării oportunităților. Aceasta este miza Softlead pentru industriile IT&C și așa ne dorim să continuăm”, Alexandra Roată, Managing Partner Softlead.


Evenimentului i s-au alăturat în calitate de sponsori și parteneri branduri care cred în valorile sportive, în interacțiunile naturale dintre oamenii care împărtășesc, cu adevărat, aceleași principii. Nu doar în business, ci și în viața de zi cu zi:
- SetSail: partenerul evenimentului pe mare și pe uscat, prin oferirea ambarcațiunilor care au făcut posibil evenimentul
- Zitec: pentru susținerea celor mai frumoase amintiri ale evenimentului
- Domeniile Sâmburești & Aqua Carpatica – pentru cele #1000denuante ale unei experiențe de neuitat
- Ford România: pentru rapiditate, lux
- BeanzCafe – pentru gustul autentic de cafea, atât de așteptat în fiecare dimineață
- Molipops: pentru savoare adusă prin arome fresh de înghețată
- ConstantinNautics – partenerul nautic al iubitorilor de mare, prin accesorii cu adevărat speciale
- LifeHarbour – gazda evenimentelor cu specific marin


Prieteni și parteneri media ai evenimentului: Wellborn, JetBrains, Internet & Mobile World, Softbinator, Agora, Business24, PR Wave, Radar de Media, Ziare.com, TechBox, DevXCamp, DoingBusiness, Jurnalul de Afaceri.


Despre Regatta IT
Regatta IT este un eveniment creat din dorința de a consolida relații. Dar acele relații care nu sunt găzduite de sălile hotelurilor sau târgurilor IT, ci într-un mediu natural, acolo unde contează mult mai mult atitudinea, spriritul de echipă, zâmbetele dezinvolte și pantalonii scurți. Regatta IT s-a născut dintr-o dorință de reîntoarcere la puritate și libertate, așa cum poate fi doar sentimentul pe care îl ai la câteva mile în larg.
Despre Softlead
www.softlead.ro funcționează în România ca un generator de lead-uri pentru cele aproape 300 de companii de software listate, oferind acces la o suită de soluții completă pentru toate industriile de activitate din România (peste 550 de aplicații software sunt listate în cadrul platformei).

 

Cauți o aplicație software?

Completează formularul și vei fi contactat de unul din consultanții noștri!