The Venture, competiţia globală pentru antreprenoriat cu impact social lansată de Chivas Regal, dă startul unei noi ediții în România. Oamenii de afaceri români vor concura și anul acesta alături de antreprenori din toată lumea, în cursa pentru milionul de dolari pus în joc.
The Venture oferă business-urilor cu impact social oportunitatea de a se dezvolta, de a primi sprijin financiar și, nu în ultimul rând, de a obține un lucru visat de mulți: recunoaștere internațională. România se alătură pentru a doua oară competiției The Venture și se numără printre cele 32 de țări participante de pe tot globul.
Etapa locală, desfășurată în perioada septembrie 2016 – ianuarie 2017, reprezintă primul pas în experiența The Venture. În joc sunt 5.000 de euro și ocazia de a trece prin stagii de pregătire și consiliere personalizată pentru antreprenori. Etapa globală (martie – iulie 2017) îi oferă câștigătorului:
- experiența unui Accelerator de business, unde, timp de o săptămână, va participa la un program de mentorat dezvoltat în colaborare cu Centrul Skoll pentru Antreprenoriat Social de la Universitatea Oxford;
- participarea la pitch-ul final, unde va cunoaște cele mai bune business-uri cu impact social din toată lumea și își va prezenta ideea în fața unor experți internaționali în domeniul afacerilor;
- șansa să obțină finanțarea necesară îndeplinirii obiectivelor sale. Astfel, un vot public al oamenilor din întreaga lume va decide modul în care trebuie să fie distribuiți, între finaliști, primii 250.000$ din premiul de un milion, urmând ca restul premiului (750.000 $) să fie acordat la pitch-ul final, în urma deciziei juriului.
Orice afacere cu venituri anuale mai mici de 1.500.000 de dolari și aflată într-unul dintre stadiile Discovery, Start-up sau Growth stage poate intra în cursa pentru milionul de dolari oferit de The Venture.
Antreprenorii români trebuie să se înscrie pe site-ul www.TheVenture.com până la data de 30 octombrie 2016. După finalizarea înscrierilor, 10 business-uri vor fi selectate pentru a participa la o sesiune de pitch, pe 23 noiembrie 2016. În urma acesteia, juriul competiției va alege 5 finaliști în etapa locală.
Toți cei 5 antreprenori vor participa la o sesiune de mentorat organizată de Chivas The Venture. Finaliștii își vor demonstra abilitățile de business în cadrul a 4 probe, câștigător fiind desemnat acela care va reuși să convingă juriul că merită să reprezinte România la etapa globală.
Mentorii The Venture
Întregul demers de a descoperi cel mai promițător business cu impact social din România va fi analizat și supravegheat cu atenție de o echipă de mentori formată din:
- George Buhnici, realizator ilike IT, emisiune TV săptămânală care prezintă noutăți din tehnologie, și Owner Cavaleria.ro, un proiect inovator pe piața de publishing din România;
- Marius Ghenea, expert în domeniul antreprenoriatului și cel care a pus bazele companiilor Flamingo și FIT Distribution, fiind în prezent coordonatorul investițiilor unor fonduri de Venture Capital ale 3TS Capital Partners pentru Europa Centrala și de Est;
- Cristian China Birta, antreprenor online, consultant și blogger pe cristianchinabirta.ro, fiind totodată Managing Partner la Kooperativa 2.0, o agenție specializată în blogging. Kooperativa este un business care s-a născut din pasiune pentru social media și domeniul 2.0;
- Tudor Furir, Directorul General al Pernod Ricard România și Republica Moldova, fiind considerat unul dintre cei mai experimentați executivi români și având o experiență de peste 20 de ani în cadrul unor companii renumite precum Coca Cola, Mars și, din 2005, Pernod Ricard.
Mentorii The Venture au în comun succesul, dar se diferențiază printr-o valoare distinctă, care le-a ghidat drumul de la idee la business: inovație, expertiză, pasiune. Fiecare dintre ei reprezintă un exemplu al faptului că, în afaceri, succesul se poate obține indiferent de valoarea care stă la baza motivației antreprenorului. În The Venture, membrii juriului îi așteaptă pe acei antreprenori pasionați, inovatori sau experți, fiecare cu idei care pot schimba lumea.
Prima ediție Chivas The Venture în România
În primul an de competiție, Chivas The Venture a înregistrat pe plan local peste 70 de înscrieri de la antreprenori români care au ales să rezolve diferite nevoi prin înființarea unor afaceri cu impact social, scalabile și profitabile.
SafeDrive, aplicația mobilă care diminuează numărul accidentelor rutiere cauzate de utilizarea telefonului la volan, a reprezentat România în finala globală a competiției. SafeDrive a ajuns până în sferturile de finală The Venture, iar finanțarea totală primită în etapa globală se ridică la 10,177$.
În finala locală The Venture au mai participat: Babele - platformă online de open sourcing dedicată inovației, Bookster - prima bibliotecă pentru companii din România, ORIN System - compania care își propune să reducă poluarea prin sisteme integrate de iluminat și Symme3D – start-up-ul care produce imprimante ce printează tridimensional părți anatomice umane.
Partenerii Chivas The Venture
Printre partenerii Chivas The Venture se numără Innovation Labs, programul de mentorat și dezvoltare pentru cei pasionați de tehnologie și antreprenoriat și RICAP, programul de accelerare care sprijină antreprenorii în tehnologie să ajungă cu produsele lor pe piața globală.
Alături de Chivas The Venture se află și revista BIZ, brand-ul care de 15 ani organizează evenimente de afaceri în 9 orașe din țară și 8 capitale din lume, și Business Days, platforma de networking dedicată antreprenorilor și managerilor români.
Chivas The Venture este competiția care oferă antreprenorilor sociali români șansa de a se alătura unei experiențe unice și de a pune România pe harta globală a antreprenoriatului cu impact social.